Mesaj de ameninţare teroristă la adresa Germaniei, publicat pe un site islamist

Recentul atentat comis în apropierea ambasadei germane la Kabul reprezintă un avertisment la adresa autorităţilor de la Berlin, conform unui mesaj de ameninţare publicat pe Internet, despre care poliţia germană crede că aparţine talibanilor.

51 afișări
Imaginea articolului Mesaj de ameninţare teroristă la adresa Germaniei, publicat pe un site islamist

Mesaj de ameninţare teroristă la adresa Germaniei, publicat pe un site islamist

Poliţia federală a confirmat sâmbătă existenţa mesajului apărut "la începutul săptămânii" pe site-ul Thabaat.net şi a precizat că pleacă de la premisa că este vorba despre un mesaj autentic al talibanilor.

Scrisoarea a fost publicată de revista online Al Somood, a afirmat un purtător de cuvânt al poliţiei, adăugând că autorităţile germane evaluează ameninţările incluse în document.

Conform săptămânalului Focus, scrisoarea în arabă se adresează "poporului german şi guvernului său aliat al americanilor" şi afirmă că atentatul din 17 ianuarie, soldat cu moartea a cinci persoane, a reprezentat "o pedeapsă şi un avertisment" pentru toţi germanii implicaţi în operaţiuni militare în Afganistan.

Guvernul cancelarului Angela Merkel "este vinovat pentru moartea femeilor şi copiilor", afirmă documentul.

De la începutul lunii ianuarie, au fost publicate pe Internet cel puţin patru mesaje video cu ameninţări teroriste la adresa Germaniei, aparţinând mai multor grupuri teroriste, printre care se numără şi Uniunea Jihadului Islamic.

Guvernul german a afirmat în repetate rânduri că tratează cu seriozitate ameninţările teroriste la adresa ţării şi consideră că riscul terorist în Germania este ridicat. "Această scrisoare confirmă că Germania se află în vizorul teroriştilor", a apreciat sâmbătă poliţia germană.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici