Ministerul de Externe al Rusiei anunță „decesul subit” al ambasadorului său în Statele Unite

Publicat: 11 11. 2026, 19:21
Actualizat: 11 11. 2026, 19:32

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Alexander Darchiev, a murit miercuri, la vârsta de 66 de ani, a anunțat Ministerul rus de Externe, printr-o postare pe pagina de X.

Diplomatul „a decedat subit”, a transmis instituția într-un comunicat oficial, fără să ofere informații despre cauza morții, care este în continuare necunoscută.

„Am pierdut un diplomat remarcabil, un lider experimentat, un coleg amabil și un mentor”, a transmis Ministerul rus de Externe.

Instituția a prezentat și condoleanțe familiei și apropiaților diplomatului. „Transmitem cele mai profunde și sincere condoleanțe familiei și celor apropiați lui Alexander Darchiev”, se arată în comunicat.

Înainte de a deveni ambasador al Rusiei în Statele Unite, la începutul anului 2025, Darchiev a ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului rus de Externe. El l-a înlocuit în acest post pe Anatoli Antonov.

Diplomat cu experiență, el a fost numit ambasador al Rusiei în Statele Unite în martie 2025, după ce activase timp de cinci ani la Washington, potrivit Kyiv Independent.

Mandatul său a coincis cu o perioadă de îmbunătățire a relațiilor dintre SUA și Rusia, după ce președintele american Donald Trump a reluat contactele diplomatice cu Moscova, în cadrul eforturilor de a negocia încheierea războiului din Ucraina.

Anunțul morții ambasadorului a venit în aceeași zi în care trimișii lui Donald Trump pentru pace, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit la Abu Dhabi cu oficiali ucraineni și ruși, pentru o nouă rundă de negocieri.

Înainte de acest mandat, Darchiev a fost ambasador al Rusiei în Canada, între 2014 și 2021, apoi a condus Departamentul pentru America de Nord din cadrul Ministerului rus de Externe.