"Ministrul Bernier a aflat şi m-a informat că a uitat documente guvernamentale clasificate într-o locaţie nesecurizată. Aceasta reprezintă o greşeală gravă. (El) şi-a asumat responsabilităţile prin decizia de a demisiona", a declarat premierul Stephen Harper.
Bernier, în vârstă de 45 de ani, s-a aflat sub presiune constantă să demisioneze în urma dezvăluirilor privind viaţa personală a lui Julie Couillard, fosta lui prietenă. Couillard a declarat că Bernier a uitat un document clasificat în apartamentul său în luna aprilie.
"A venit la mine acasă, apoi a plecat, iar documentul a rămas la mine", a declarat ea pentru postul de televiziune TVA într-un interviu publicat luni. Ea a precizat că a predat documentul unui avocat care l-a returnat Guvernului canadian.
Atribuţiile lui Bernier vor fi preluate temporar de ministrul Comerţului, David Emerson.
Bernier, care a fost instalat în funcţie în august 2007, a fost, de asemenea, criticat pentru o serie de gafe recente. În aprilie, el a sugerat ca preşedintele afgan Hamid Karzai să îl înlocuiască pe guvernatorul provinciei Kandahar. Canada a mobilizat 2.500 de militari în provincia din sudul Afganistanului.
Bernier este primul ministru care părăseşte cabinetul în aceste condiţii după ce conservatorii au preluat puterea în ianuarie 2006, promiţând că vor epura sistemul politic federal.
Premierul Harper a insistat, cu câteva ore înainte de o vizită în Europa, că demisia lui Bernier nu are nici o legătură cu relaţia acestuia cu Couillard.
Couillard a avut în trecut o relaţie cu un membru al unei găşti de motociclişti care a fost ulterior asasinat. Ea s-a măritat apoi cu un al membru al găştii, dar a divorţat la scurt timp.
Ea a recunoscut că nici unul dintre cei doi nu era nevinovat, dar a subliniat că nici una din deciziile sale nu a pus ţara sa într-o lumină proastă.
Demisia lui Bernier pune capăt carierei politice a unei persoane pe care unii o creditau cu şanse de a prelua funcţia de premier, deşi în plan diplomatic ducea lispă de experienţă.
Cele trei partide de opoziţie l-a criticat pe Harper pentru că nu a oferit mai multe detalii legate de documentele uitate de Bernier în apartamentul fostei sale prietene.