Ministrul rus de Externe: „Moscova își va continua relația cu Teheran”
„Nu cred că vreo terță parte poate schimba natura fundamentală a relației dintre Moscova și Teheran”, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-o conferință de presă, potrivit TASS.
„Aceste relații se bazează pe acorduri încheiate de președintele Rusiei și Iranului și răspund intereselor celor două state și popoare”, a adăugat Lavrov, comentând pe marginea declarațiilor lui Donald Trump care propunea introducerea unor tarife vamale de 25% pentru toate țările care cooperează cu Iranul.
„SUA au propagat un model pe care l-au numit globalizare”
Lavrov spune că natura acestei relații este evidentă în multe proiecte practice, cum ar fi construcția Centralei Nucleare Bushehr și implementarea planurilor de infrastructură de transport, precum Coridorul Internațional de Transport Nord-Sud.
„Fără îndoială, SUA au început să acționeze într-un mod care a ignorat toate normele pe care le promovau ele însele.
Au propagat un model pe care l-au numit globalizare, dar apoi au refuzat toate principiile lor.
Desigur, acest lucru ne face să credem că colegii americani care acționează în acest fel par destul de nesiguri”, a subliniat ministrul rus de Externe.
„Cred că ar trebui pur și simplu să lucrăm și să implementăm toate aceste acorduri care au fost încheiate între Iran și noi, precum și între Rusia și toți ceilalți parteneri comerciali și economici ai noștri”, a conchis Lavrov, sugerând dispopnibilitatea Rusiei de a colabora cu SUA.