Altfel spus, Moscova intenționează să solicite autorităților grecești extrădarea oligarhului moldovean către forțele de ordine ruse, scrie Jurnal.md.
Potrivit sursei citate, canalul de Telegram Tema afirmă că, în ultima perioadă, Plahotniuc a început să viziteze Moscova, însă fără a fi reținut. Ultima sa vizită acolo, potrivit interlocutorilor, ar fi avut loc chiar acum câteva săptămâni, notează Ziarul de Gardă.
„Moscova intenționează să ceară autorităților grecești extrădarea lui Plahotniuc către organele de drept ruse. Sursele TEMA din agențiile guvernamentale moldovenești spun că recent Plahotniuc, împotriva căruia au fost deschise mai multe dosare penale în Rusia, a început să viziteze capitala rusă fără obstacole. Ultima sa vizită acolo, potrivit surselor, a avut loc acum câteva săptămâni”, scrie sursa citată.
Informația vine în contextul în care în cursul zilei de marți, Plahotniuc a fost reținut pe aeroportul din Atena alături de un alt bărbat. Ulterior, miercuri, oligarhul moldovean a fost arestat preventiv, pentru 40 de zile, de către autoritățile elene. Termenul este acordat, potrivit Convenției Europene de extrădare, pentru trimiterea cererii de extrădare. Decizia este cu drept de atac, conform Procuraturii.