Motivul pentru care autorităţile din Canada au vrut să deporteze o româncă: Fiica acesteia este "incompatibilă medical"

O româncă emigrantă în Canada, care lucrează ca îngrijitoare în provincia Saskatchewan şi mamă a unei tinere invalide, a obţinut susţinerea comunităţii locale şi a convins autorităţile federale să întrerupă procedurile de deportare pentru a putea continua să trăiască acolo.

1749 afișări
Imaginea articolului Motivul pentru care autorităţile din Canada au vrut să deporteze o româncă: Fiica acesteia este  "incompatibilă medical"

Motivul pentru care autorităţile din Canada vor să deporteze o româncă: Fiica acesteia este "incompatibilă medical"

Reka Kincses şi fiica ei de 22 de ani pe nume Boglarka, suferindă de paralizie cerebrală, urmau să aibă marţi o audiere în faţa autorităţilor federale, în scopul de a fi deportate, însă guvernul federal a întrerupt procesul, potrivit declaraţiilor familiei, relatează site-ul televiziunii CBC.

Guvernul local din Saskatchewan a transmis o scrisoare autorităţilor federale pentru a le cere să întrerupă procedurile de deportare a unei menajere de etnie română şi a fiicei acesteia, relatează publicaţia The Starphoenix.

Ministrul Economiei şi ministrul Sănătăţii din regiunea Saskatchewan au scris ministrului federal al Cetăţeniei, Imigraţiei şi Multiculturalismului, Jason Kenney, afirmându-şi susţinerea totală faţă de Eniko Reka Kincses şi fiica acesteia Boglarka şi cerând să i se ofere acesteia permisul de şedere permanentă, astfel încât "Kincses să devină un menbru contribuitor spre beneficiul Saskatchewan".

Familia Kincses a emigrat din România în Canada în 2009 prin "Provincial immigrant nominee program", însă se confruntă cu obligaţia de a părăsi Canada, deoarece autorităţile federale au decis că Boglarka este "incompatibilă medical", din cauza paraliziei cerebrale. Această procedură se impune de fiecare dată când autorităţile federale consideră că un imigrant ar beneficia de ajutoare sociale sau medicale peste medie, în următorii 10 ani.

Misiunea femeii şi avocatului acesteia a fost să demonstreze că tânăra nu are nevoie de medicamente, nu are nevoi medicale speciale, iar familia ei nu a accesat niciun serviciu social în ultimii patru ani în Sakatoon. Paralizia cerebrală nu este o boală progresivă, prin urmare nevoile fetei nu vor creşte.

În plus, dorinţa mamei de a deschide un centru privat de îngrijire a copiilor invalizi a fost văzută cu ochi buni de către autorităţile locale, care consideră că aceasta va aduce un beneficiu economiei şi va oferi un spaţiu de lucru pentru aceia care deseori ocupă locurile extrem de scumpe din spitale.

"Aş vrea să pun accent pe costul medical şi social minim de care ar avea nevoie Boglarka, contrabalansate mult de beneficiile de a o avea pe Kincses ca locuitor permanent al Saskatchewan", apare în scrisoare. "Premierul Brad Wall a pus accent pe nevoia de angajaţi competenţi şi de servicii de calitate pentru persoanele cu dizabilităţi", a declarat Pupen Pandya, vice-ministru al muncii în cadrul Ministerului Economiei.

Peste 200 de persoane şi-au arătat susţinerea semnând o petiţie prin care speră să determine autorităţile federale să anuleze ordinul de deportare, care include un bilet într-un avion care decolează miercuri la ora 05.00 (13.00 ora României).

Joyce Phillips, directorul regional al Consiliului Vocaţional din Saskatchewan, este de părere că îngrijitorii "lucrează pentru cei mai vulnerabili dintre oameni. Este o necesitate absolută şi există o mare penurie".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici