Prima pagină » Știri externe » NATO l-a ales pe olandezul Mark Rutte ca viitor şef al alianţei. Stoltenberg: „Ştiu că las NATO pe mâini bune”

NATO l-a ales pe olandezul Mark Rutte ca viitor şef al alianţei. Stoltenberg: „Ştiu că las NATO pe mâini bune”

Aliaţii NATO l-au ales miercuri pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor şef al NATO. Numirea lui Rutte a devenit o formalitate după ce singurul său rival pentru acest post, preşedintele Klaus Iohannis, a anunţat săptămâna trecută că a părăsit cursa, după ce nu a reuşit să obţină sprijinul statelor membre.
NATO l-a ales pe olandezul Mark Rutte ca viitor şef al alianţei. Stoltenberg:
Rutte va deveni cel de al 14-lea secretar general al NATO pe 1 octombrie 2024, succedându-i norvegianului Jens Stoltenberg, aflat în funcţie de un deceniu. Va fi al patrulea olandez căruia îi revine funcţia.
 
„Consiliul Nord-Atlantic a decis să îl numească pe premierul olandez Mark Rutte în funcţia de viitor secretar general al NATO, succedându-i lui Jens Stoltenberg”, a precizat NATO într-un comunicat.
 
„Domnul Rutte îşi va prelua funcţiile de secretar general începând cu 1 octombrie 2024, când expiră mandatul domnului Stoltenberg, după zece ani la conducerea Alianţei”, a adăugat acesta.
 
Stoltenberg a salutat alegerea lui Rutte ca succesor al său.
 
„Mark este un lider puternic şi un constructor de consens”, a spus el. „Ştiu că las NATO pe mâini bune”.
 
Rutte se va confrunta cu provocarea de a susţine sprijinul aliaţilor pentru lupta Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, evitând în acelaşi timp ca NATO să fie atrasă direct într-un război cu Moscova.
 
El va trebui, de asemenea, să se confrunte cu posibilitatea ca scepticul NATO Donald Trump să revină la Casa Albă după alegerile prezidenţiale din noiembrie din SUA.
 

Citește și