NATO: Strategia în Afganistan rămâne neschimbată după revocarea generalului McChrystal

Publicat: 24 06. 2010, 01:19
Actualizat: 06 11. 2012, 11:53

Rasmussen i-a mulţumit generalului McChrystal „pentru activitatea sa în serviciul NATO şi pentru efortul enorm pe care l-a investit în comandamentul misiunii ISAF”.

„Chiar dacă nu va mai fi comandant, abordarea la care a contribuit este bună. Strategia continuă să beneficieze de sprijinul NATO şi forţele noastre continuă să o pună în aplicare”, a declarat Rasmussen într-un comunicat.

„Afganii nu trebuie să se îndoiască de faptul că vom continua misiunea în parteneriat cu ei”, a subliniat el.

„Vom rămâne atât timp cât va fi necesar pentru a face treaba”, a adăugat el.

Revocarea generalului McChrystal „nu va avea impact asupra strategiei NATO în vederea stalibităţii în Afganistan”, iar secretarul general salută nominalizarea generalului David Petraeus” ca succesor al acestuia, a adăugat Alianţa într-un comunicat separat.

Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedintelui afgan, Hamid Karzai, a anunţat că acesta respectă decizia preşedintelui american de a-l revoca pe generalul McChrystal.

„Aceasta este o decizie internă a administraţiei americane. O respectăm”, a declarat Waheed Omar, contactat prin telefon de AFP.

„Înlocuitorul său, generalul David Petraeus, este o persoană care cunoaşte Afganistanul, cunoaşte foarte bine regiunea şi este un general experimentat”, a declarat Omar.

„Suntem pregătiţi să colaborăm cu el”, a adăugat acesta.