NBC News: Șeful Pentagonului a luat singur decizia de a opri livrările de armament către Ucraina / Ajutorul militar nu afecta stocurile de armament ale SUA

Publicat: 04 07. 2025, 19:37
Actualizat: 04 07. 2025, 19:55
WASHINGTON DC, UNITED STATES - JUNE 26: US Defense Secretary Pete Hegseth and US Chairman of the Joint Chiefs of Staff Dan Caine hold a joint press conference at the Pentagon press briefing room in Washington DC, United States on June 26, 2025. Celal Gunes / Anadolu/ABACAPRESS.COM

O analiză realizată de înalți oficiali militari a constatat că pachetul de ajutoare amânat de SUA nu ar pune în pericol rezervele militare americane, potrivit a trei oficiali americani citați de NBC News.

Departamentul Apărării a amânat săptămâna aceasta un transport de arme americane pentru Ucraina, invocând faptul că stocurile sunt reduse.

Unul dintre principalii democrați din Camera Reprezentanților, Adam Smith, a declarat că motivul real privind oprirea livrărilor pare să fie pur și simplu urmărirea unui program de reducere a ajutorului american pentru Ucraina.

„Nu ne aflăm într-un punct mai scăzut, în ceea ce privește stocurile, decât am fost în cei 3 ani și jumătate de conflict din Ucraina”, a declarat Smith pentru sursa citată.

Democratul a mai declarat că personalul său a „văzut cifrele” și că nu există niciun indiciu privind un stoc redus de armament american care să justifice suspendarea ajutorului pentru Ucraina.

A treia decizie luată de Hegseth

Trei asistenți din Congres și a unui fost oficial american au declarat pentru NBC News că suspendarea livrărilor de ajutoare militare către Ucraina a fost o măsură unilaterală a șefului Pentaognului, Pete Hegseth. Elbridge Colby, subsecretarul apărării pentru politică, a fost cel care sprijinit aceste măsuri, au declarat sursele. Colby a susținut mult timp reducerea angajamentului SUA în Ucraina.

Decizia Pentagonului de a opri temporar unele livrări de arme către Ucraina a surprins oficialii americani și europeni și a provocat nemulțumiri inclusiv în rândul aliaților președintelui Donald Trump.

Este pentru a treia oară când Hegseth a oprit singur livrările de ajutoare către Ucraina, după ce în februarie și în mai, a luat decizii similare, care au fost anulate câteva zile mai târziu.

Decizia de oprire a ajutorului militar american pentru Kiev a fost luată după ce Hegseth a emis o notă prin care a ordonat Statului Major al Pentagonului să revizuiască stocurile de toate munițiile.