Nicolas Sarkozy denunţă criticile lui Robert Gates privind contribuţiile la bugetul NATO

Publicat: 24 06. 2011, 17:04
Actualizat: 24 06. 2012, 05:39

„Nu trebuie să aşteptăm ca o persoană care iese la pensie să aibă doar puţină amărăciune, poate spune ce vrea, dar nu am sentimentul că în Libia activitatea esenţială este a americanilor”, a reacţionat Sarkozy.

„Este o declaraţie nedreaptă. Prietenii noştri americani au două avioane fără pilot şi avioane de alimentare şi noi suntem foarte sensibili; un om inteligent şi responsabil ca Barack Obama nu ar putea spune că America desfăşoară activitatea esenţială în Libia”, a continuat Sarkozy, vizibil nervos.

„Au existat alte momente în istoria Libiei în care se putea spune aşa ceva, dar nu este cazul acum, când europenii, în mod curajos, au preluat dosarul libian şi când englezii şi francezii, împreună cu aliaţii lor, desfăşoară cele mai importante activităţi. Eu nu mi-aş fi permis să fac astfel de declaraţii (…)”, a subliniat Sarkozy.

Preşedintele francez l-a ironizat şi pe secretarul general NATO, Anders Fogh Rassmussen, care a spus că aprobă constatarea lui Gates. „Nu pot spune că se bucură de implicarea avioanelor şi elicopterelor franceze. Aceste reproşuri pot fi adresate oricărei ţări, dar nu Franţei”.

Referindu-se la operaţiunea din Libia, Nicolas Sarkozy a apreciat că „lucrurile progresează”.