Video NOU CUTREMUR în Nepal: Seismul a avut magnitudinea de 7,3. Cel puţin 43 de oameni au murit - VIDEO

Un cutremur puternic, având 7,3 grade pe scara magnitudinii de moment, s-a produs marţi în Nepal, la două săptămâni de la devastatorul seism soldat cu peste 8.000 de morţi care a afectat această ţară, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Cutremurul s-a soldat cu moartea a cel puţin 43 de persoane - dintre care cinci în India şi una în Tibet -, clădiri afectate de seismul devastator de acum aproape trei săptămâni s-au prăbuşit, iar pe văile Everestului au fost antrenate numeroase alunecări de teren, relatează Reuters în pagina electronică.

9835 afișări

Un bilanţ total anterior anunţa cel puţin 25 de morţi.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Kamal Singh Bam, a anunţat că bilanţul din Nepal a ajuns la 37 de morţi şi 1.066 de răniţi. Cele mai multe dintre victime au fost înregistrate în sate de la est de capitala Kathmandu, care abia începuse să-şi revină după cutremurul de la 25 aprilie, soldat cu peste 8.000 de morţi.

Noul cutremur - cu magnitudinea de 7,3 - a avut loc la 68 de kilometri de oraşul Namche Bazar, în apropiere de Muntele Everest şi frontiera cu Tibetul, potrivit Institutului american de geofizică USGS.

Lucrători umanitari au semnalat pagube importante în unele sate, iar martori au raportat alunecări de teren pe pante izolate, în apropierea unor drumuri şi cătune.

Politicieni au părăsit în grabă sediul Parlamentului nepalez în timpul cutremurului, resimţit până la New Delhi, în India, şi Dacca, în Bangladesh, şi urmat de o serie de replici.

În India vecină, cel puţin cinci persoane au murit în urma surpării unor clădiri în state care se învecinează cu Nepalul - una în Uttar Pradesh şi patru în Bihar, potrivit unor oficiali. Un bărbat a fost omorât de stânci ce s-au surpat peste maşina la bordul căreia se afla, în Tibet, potrivit presei chineze. Locuitori din oraşul indian Siliguri, situat la frontiera cu Nepalul, au declarat că bucăţi de beton s-au desprins şi au căzut de pe una sau două clădiri.

Coordonatorul pentru situaţii de urgenţă de la Medecins Sans Frontieres Dan Sermand a declarat că satul Charikot, situat în apropiere de epicentru, era cel mai afectat dintre cele trei sate survolate cu elicopterul. O echipă din cadrul forţelor aeriene indiene a adus 11 persoane rănite în zona Charikot la Kathmandu.

Epicentrul cutremurului a fost localizat în apropiere de Tabăra de bază de pe Everest, evacuată în urma avalanşei declanşate de cutremurul de luna trecută, soldate cu 18 morţi. Alpiniştii care încercau să escaladeze anul acesta cel mai înalt pisc din lume şi-au anulat expediţiile.

Cel puţin 8.046 de persoane au murit, iar alte peste 17.800 au fost rănite, în urma cutremurului de luna trecută, cu magnitudinea de 7,8. Sute de mii de clădiri, inclusiv temple antice hinduse şi budiste, au fost distruse, iar multe altele au fost avariate.

Preşedintele Asociaţiei nepaleze a Operatorilor de Expediţii Dambar Parajuli a declarat că, la Tabăra de bază, nu se aflau alpinişti sau ghizi sherpa. "Deja plecaseră toţi", a spus el.

La Kathmandu, oamenii au fost cuprinşi de panică şi au ieşit în stradă către ora locală 12.30 (10.30, ora României), când a avut loc cutremurul, afirmă martori citaţi de Reuters. Seismul a fost urmat de cel puţin şase replici, cea mai puternică de o magnitudine de 6,3.

Părinţi îşi strângeau copiii în braţe, iar sute de persoane încercau să-şi sune rudele pe telefonul mobil. Comercianţii şi-au închis magazinele, iar străzile s-au umplut de oameni care se grăbeau să-şi verifice familiile.

Unele echipe străine de salvare care s-au întors acasă, ar putea să fie nevoite să revină în Nepal.

Un bărbat a fost omorât, de stânci care s-au surpat peste maşina la bordul căreia se afla, în Tibet, potrivit presei chineze.

Magnitudinea preliminară a cutremurului, de 7,1 pe scara magnitudinii de moment, a fost revizuită la 7,4  şi, ulterior, la 7,3. Seismul s-a produs la ora locală 12.50 (10.05 ora României). Hipocentrul a fost localizat la o adâncime de 15 kilometri, potrivit datelor revizuite publicate pe site-ul USGS. Seismul a fost urmat de cel puţin patru replici puternice, dintre care una cu magnitudinea de 6,3.

Potrivit BBC News Online şi agenţiei Reuters, cutremurul de marţi a fost resimţit inclusiv în capitala indiană Delhi, precum şi la Dhaka, în capitala Bangladeshului. "A fost unul mare", a declarat Prakash Shilpakar, proprietarul unui magazin artizanal din Kathmandu, pentru Reuters.

Reporterul BBC Yogita Limaye, care se află în Nepal împreună cu un convoi umanitar, a declarat că seismul a durat destul de mult. "Oamenii sunt îngroziţi", a adăugat ea. Totodată, Biroul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare a anunţat pe Twitter că mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma seismului de marţi.

Locuitorii din oraşul indian Siliguri, în apropiere de graniţa cu Nepalul, au declarat că bucăţi de ciment au căzut de pe mai multe clădiri. Locuitorii din Kathamandu, panicaţi după cutremurul din 25 aprilie, s-au grăbit să iasă din locuinţe.

Cutremurul s-a produs în apropierea taberei de bază pentru Everest, care a fost evacuată după o avalanşă generată de cutremurul din 25 aprilie, soldat cu moartea a 18 alpinişti. Sezonul de ascensiuni pe Everest din acest an s-a încheiat în urma acestei tragedii.

Patru alpinişti români, Justin Ionescu, Alex Găvan, Teo Vlad şi Zsolt Török, se aflau în expediţie în Himalaya în timpul cutremurului din 25 aprilie, dar toţi au reuşit să părăsească muntele în siguranţă. Potrivit Federaţiei Române de Alpinism şi Escaladă, Justin Ionescu şi Zsolt Torok aveau ca obiectiv ascensiunea Muntelui Everest (8.848 m), pe ruta nepaleză, Alex Găvan se aclimatiza pentru ascensiunea Mt. Lhotse (8.516 m), un munte învencinat, iar Teofil Vlad se afla de cealaltă parte a Muntelui Everest (pe Nord, în Tibet).

Muntele Everest, situat la graniţa dintre Nepal şi Tibet (China), este cel mai înalt munte din lume şi se află în Himalaya, cel mai înalt lanţ muntos de pe glob. Sezonul de ascensiuni de primăvară debutează în luna martie şi durează până la finalul lunii mai. Numărul expediţiilor româneşti în Himalaya a crescut considerabil în ultimul deceniu. Alpiniştii plătesc 11.000 de dolari fiecare pentru a urca pe Everest, iar pentru acest sezon erau înregistraţi 357. Anul trecut, Guvernul a extins permisele când echipele şi-au abandonat expediţiile după o avalanşă care a provocat moartea a 16 şerpaşi.

Nepalul a fost afectat în aprilie de unul dintre cele mai puternice cutremure produse în această ţară în ultimii 80 de ani. Acesta a avut magnitudinea de 7,8 şi a provocat moartea a cel puţin 8.046 de persoane şi rănirea altor peste 17.800.

Potrivit datelor seismologice preliminare obţinute în baza undelor sonore care străbat Pământul după fiecare cutremur, pământul pe care se află capitala Kathmandu s-ar fi deplasat cu aproximativ trei metri spre sud-vest, a declarat James Jackson, un expert în tectonică de la Universitatea Cambridge.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici