Prima pagină » Știri externe » O avocată din Republica Moldova a fost reţinută în timp ce transmitea droguri clientului său din penitenciar

O avocată din Republica Moldova a fost reţinută în timp ce transmitea droguri clientului său din penitenciar

O avocată de 54 de ani din Bălţi, Republica Moldova, a fost prinsă în flagrant în timp ce transmitea substanţe psihotrope clientului său deţinut în Penitenciarul nr.11 Bălţi.
O avocată  din Republica Moldova a fost reţinută în timp ce transmitea droguri clientului său din penitenciar

Femeia a fost reţinută chiar în sala de întrevederi, în urma unei operaţiuni desfăşurate de ofiţerii Direcţiei investigaţii „Nord” a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, în comun cu angajaţii penitenciarului şi procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale – oficiul Nord.

În timpul controlului, asupra clientului său, un bărbat de 34 de ani aflat în detenţie, a fost găsită o seringă din plastic ce conţinea 43 de jumătăţi de pastile albe cu substanţe psihotrope de tip Subutex.

Percheziţiile au continuat în celula deţinutului, unde au fost ridicate un telefon mobil şi mai multe cartele SIM. La locuinţa avocatei, anchetatorii au descoperit un dispozitiv pentru consum de droguri, cartele SIM şi stickuri de memorie.

Femeia a fost reţinută pentru 72 de ore şi este cercetată pentru circulaţia ilegală a drogurilor şi transmiterea acestora către persoane aflate în detenţie.

Conform legislaţiei din Republica Moldova, persoana culpabilă de această infracţiune riscă închisoare de la 7 la 15 ani.