Imaginile, geolocalizate la morga Kahrizak, la sud de capitala Iranului, arată zeci de cadavre înfășurate în saci negri în fața unei morgi din Teheran și ceea ce par a fi iranieni care își caută rudele dispărute, potrivit Le Figaro.
Videoclipul a fost publicat pentru prima dată online sâmbătă. Morga este cunoscută oficial sub numele de Centrul și Laboratorul de Diagnostic Forensic Provincial din Teheran. ONG-ul Iran Human Rights, cu sediul în Norvegia, afirmă că filmările „arată un număr mare de oameni uciși în timpul protestelor la nivel național din Iran”.
Organizația Hengaw, cu sediul tot în Norvegia, susține că a autentificat ea însăși aceste imagini care prezintă „zeci de cadavre însângerate în interiorul și în exteriorul morgii din Kahrizak”, mărturisind o „crimă de o amploare și o gravitate considerabile” .
Apărătorii drepturilor omului au acuzat forțele de securitate că au folosit muniție reală pentru a reprima protestele care durează de două săptămâni, pe fondul unei pene de internet de peste 60 de ore în țară.