O sesiune de întrebări şi răspunsuri cu Ayman al-Zawahiri, în curând pe Internet
Oricine poate adresa întrebări teroristului de origine egipteană, . Administratorii celor patru site-uri jihadiste au fost autorizaţi să strângă şi să trimită întrebările, "needitate", chiar dacă acestea vin în sprijinul sau condamnă organizaţia teroristă. Deşi nu au oferit detalii despre cum va răspunde al-Zawahiri acestor întrebări, divizia de propagandă a al-Qaida, al-Sahab, a precizat că doctorul va răspunde "cât mai repede posibil".
Potrivit Der Speiegel, acest gest reprezintă o acţiune de propagandă, iar potrivit experţilor în terorism şi analiştilor din întreaga lume, al-Zawahiri încearcă să atragă atenţia, mai ales presei internaţionale, şi să creeze impresia că reţeaua foloseşte tehnologie de ultimă generaţie.
Nu este pentru prima oară când liderii al-Qaida au avut astfel de activităţi pe Internet. În urmă cu trei ani, aripa saudită a grupării al-Qaida a făcut un apel la susţinătorii lor să trimită e-mailuri cu propuneri referitoare la atacuri teroriste. Răspunsurile acestor emailuri au fost considerate pe cât de codificate, pe atât de periculoase. Este posibil ca şi al-Zawahiri să procedeze în aceeaşi manieră acum, generând incertitudini privind posibilitatea existenţei unui aviz pentru comiterea unui atac cu bombă în răspunsurile oferite, apreciază Der Spiegel.
Potrivit publicaţiei citate, aceste întrebări sunt formulate în trei direcţii: mulţi susţinători ai Jihadului vor să ştie care este situaţia privind terorismul în unele regiuni, apare nevoia clarificării unor probleme de ordin tehnologic şi moral şi îndemnul la comiterea unor atacuri teroriste viitoare.