Oficiali ruşi: Incendiile de vegetaţie din Siberia au fost declanşate de persoane ce încercau să mascheze defrişări ilegale

Publicat: 06 08. 2019, 23:51
Actualizat: 07 08. 2019, 04:16

Procurorii ruşi au anunţat marţi că au identificat cazuri în care incendiile de vegetaţie din regiunea Irkutsk au fost declanşate intenţionat pentru a masca defrişările ilegale.

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia a comunicat luni că aria afectată de incendii a fost redusă cu un sfert, în timp ce Agenţia Federală de Silvicultură a transmis că aproximativ 2,5 milioane de hectare au fost afectate de incendii.

Organizaţia Greenpeace, prin vocea activistului Anton Beneslavski, a catalogat incendiile drept o „catastrofă climatică”, iar preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat luna trecută că schimbările climatice sunt evidente şi temperatura în Rusia creşte de 2,5 ori mai repede decât media globală.

„Uitaţi-vă la ceea ce se întâmplă acum în regiunea Irkutsk. Acolo sunt incendii majore, mii, sute de mii de hectare ard … şi există, de asemenea, inundaţii înfricoşătoare”, a declarat liderul de la Kremlin.