Omar al-Bashir va ajunge vineri în Arabia Saudită, a declarat Ibrahim Ghandour, ministrul sudanez de Externe, exprimând speranţa că Washingtonul va anula în iulie sancţiunile impuse ţării sale şi că Administraţia Donald Trump vrea normalizarea relaţiilor bilaterale.
Statele Unite nu au confirmat iniţiativa. Sudanul este vizat de sancţiuni americane din anul 1997, pe fondul acuzaţiilor că ar susţine terorismul.
Donald Trump va ajunge în Arabia Saudită sâmbătă şi nu este clar dacă se va întâlni cu Omar al-Bashir.
Omar al-Bashir este vizat de mandate internaţionale de arestare emise de Curtea Penală Internaţională pentru acuzaţiile de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii din cauza conflictului din regiunea Darfur, soldat cu peste 300.000 de morţi.
Regele Salman bin Abdulaziz al Arabiei Saudite i-a invitat pe liderii unor state arabe şi musulmane pentru un summit SUA/ţări islamice, programat la Riyad.
Citeşte şi: Parlamentul European a votat în favoarea SUSPENDĂRII drepturilor de vot ale Ungariei, în condiţiile în care regimul de la Budapesta este acuzat de încălcarea legislaţiei
Citeşte şi: FOTO Demonstraţie de forţă: Nave şi avioane militare ruse au efectuat o serie de exerciţii cu muniţie reală în Marea Neagră
Citeşte şi: Vladimir Putin este pregătit să furnizeze STENOGRAMA conversaţiei dintre Lavrov şi Trump
Citeşte şi: NOU ATAC cibernetic de AMPLOARE. Zeci de mii de calculatoare generează MONEDĂ VIRTUALĂ pentru hackeri. Harta LUMII cu atacuri informatice în timp REAL
Citeşte şi: FOTO, VIDEO Sediul unui post de radiodifuziune afgan, luat cu asalt de atacatori sinucigaşi