Prima pagină » Știri externe » Opioidele sintetice ar fi putut cauza sute de decese în plus în Marea Britanie față de estimările inițiale

Opioidele sintetice ar fi putut cauza sute de decese în plus în Marea Britanie față de estimările inițiale

Nitazenele, clasă de opioide care sunt de 500 de ori mai puternice decât heroina, se degradează în mod semnificativ în analizele de sânge prelevate post-mortem. Astfel, acest tip de droguri ar fi putut cauza mult mai multe decese în Marea Britanie decât se credea inițial, arată un studiu.
Opioidele sintetice ar fi putut cauza sute de decese în plus în Marea Britanie față de estimările inițiale
Sursă foto: Pexels. Fotografie cu caracter ilustrativ

Decesele cauzate de nitazene ar putea să fi fost subestimate cu până la o treime, potrivit unui studiu citat de The Guardian. 

În 2024, Agenția Națională împotriva Criminalității (NCA) a raportat că 333 de decese în Marea Britanie au fost legate de acest drog. Cu toate acestea, cercetătorii de la King’s College London afirmă că numărul real al deceselor ar putea fi subestimat, din cauza preocupărilor că probele de drog ar putea fi omise în analizele toxicologice prelevate postmortem.

În studiul realizat, cercetătorii au testat probe prelevate de la șobolani care fuseseră anesteziați cu acest medicament și au constatat că, în medie, doar 14 % din cantitatea de nitazenă prezentă în momentul supradozajului era încă prezentă atunci când a fost testată în condiții reale de patologie și toxicologie.

După acest rezultat, cercetătorii au aplicat modelarea datelor din Programul național britanic privind mortalitatea cauzată de consumul de substanțe, pentru a pentru a revela că în 2023 în Birmingham s-a înregistrat un exces de decese cauzate de droguri cu o treime de cantitatea de substanță în sânge. Astfel, cercetătorii au concluzionat că o explicație pentru această discrepanță ar putea fi nedetectarea nitazenei de către toxicologi.

Numărul deceselor cauzate de acest tip de opioide ar putea fi subestimat

„Dacă nitazenele se degradează în probele de sânge postmortem, atunci este aproape sigur că subestimăm numărul real al deceselor pe care le provoacă. Asta înseamnă că încercăm să abordăm o criză folosind date incomplete. Când nu măsurăm corect o problemă, nu concepem intervențiile potrivite – iar consecința inevitabilă este că decesele care ar putea fi prevenite vor continua”, a declarat Dr. Caroline Copeland, conferențiar universitar în farmacologie și toxicologie la King’s College London și autor principal al studiului.

Opioidele sintetice au devenit o preocupare tot mai mare pentru sănătatea publică din Marea Britanie în ultimii ani. În Scoția, experții în sănătate au avertizat că țara se confruntă cu o nouă criză a deceselor cauzate de droguri, din cauza opioidelor sintetice foarte puternice, care au fost deja asociate cu peste 100 de decese.

Nitazenele sunt o clasă de opioide sintetice extrem de puternice, de până la 500 de ori mai puternice decât heroina. Au fost fabricate inițial ca analgezice în anii 1950, dar dezvoltarea lor a fost oprită din cauza concentrației lor, care ducea la un risc ridicat de dependență.

Recomandarea video