Opoziţia libiană afirmă că a refuzat să discute cu diplomaţii britanici reţinuţi la Benghazi

Publicat: 06 03. 2011, 20:31
Actualizat: 06 11. 2012, 13:44

„Am refuzat să discutăm cu ei din cauza modului în care au intrat în ţară”, a declarat presei, duminică, Abdul Hafiz Ghoqa, un purtător de cuvânt al Consiliului naţional libian, înfiinţat de reprezentanţii insurecţiei, care se opun de la 15 februarie colonelului Muammar Kadhafi.

Consiliul s-a declarat sâmbătă „singurul reprezentant al Libiei”.

„Noi nu cunoaştem natura misiunii lor”, a declarat purtătorul de cuvânt, făcând referire la diplomatul şi membrii forţelor speciale britanice arestaţi de insurgenţi, în timp ce mergeau la rebelii din estul ţării.