Știri externe

Incendiu de amploare în incinta aeroportului din oraşul spaniol Alicante | VIDEO

Aeroportul din oraşul spaniol Alicante a fost evacuat, miercuri, din cauza unui incendiu de amploare, afirmă surse citate de presa spaniolă.

Nancy Pelosi anunţă cine sunt coordonatorii acţiunii de acuzare a lui Donald Trump în vederea demiterii

Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, a anunţat, miercuri după-amiază, coordonatorii acţiunii de formulare a acuzaţiilor în procedura demiterii preşedintelui Donald Trump, informează CNN.

Un actor din serialele „Highlander” şi „Friends” s-a sinucis la 51 de ani

Actorul american Stan Kirsch, cunoscut din serialele "Highlander" şi "Friends", a fost descoperit mort în locuinţa sa din Los Angeles, iar, potrivit documentelor emise de medicul legist, acesta s-a sinucis prin spânzurare, relatează foxnews.com.

Guvernul Rusiei a demisionat în bloc după discursul lui Vladimir Putin. Liderul rus a propus reforme care vor slăbi puterea succesorului său

Guvernul rus condus de premierul Dmitri Medvedev a demisionat miercuri în contextul unor schimbări constituţionale anunţate de preşedintele Vladimir Putin în discursul anual privind starea naţiunii, în faţa Parlamentului. Liderul rus a acceptat demisia Guvernului.

MONITORUL APĂRĂRII | Turcia transferă în Libia aproximativ 2.000 de combatanţi insurgenţi sirieni

Turcia transferă în Libia aproximativ 2.000 de combatanţi insurgenţi sirieni, în condiţiile în care Administraţia Recep Tayyip Erdogan a anunţat că susţine Guvernul libian recunoscut de Naţiunile Unite în conflictul cu gruparea Armata Naţională Libiană.

Putin: Puterile nucleare poartă o responsabilitate specială privind dezvoltarea durabilă a omenirii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, cu ocazia discursului său privind Starea Naţiunii, că marile puteri ce dispun de arme nucleare au o responsabilitate specială privind conservarea şi dezvoltarea durabilă a omenirii, relatează site-ul agenţiei Tass.

Prima apariţie publică a lui Meghan Markle după anunţul care a şocat Familia Regală. Zvonurile privind locul în care se află ducesa se confirmă

Meghan Markle, ducesa de Sussex, a vizitat un centru pentru femei din Vancouver, aceasta fiind prima sa apariţie publică după ce ea şi soţul ei, prinţul Harry, au anunţat că se retrag din Familia Regală a Marii Britanii, scrie CNN.

Vladimir Putin spune că Rusia are „datoria” să protejeze adevărul istoric despre victoria împotriva fascismului

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri, cu ocazia discursului său privind Starea Naţiunii, că Moscova are datoria să protejeze adevărul istoric despre victoria sovietică împotriva fascismului în cel de-al Doilea Război Mondial, un subiect controversat pentru multe ţări europene.

Ghosn spune că ambasadorul francez în Japonia l-a avertizat în privinţa unui complot la Nissan

Fostul director al companiei Nissan, Carlos Ghosn, a declarat miercuri, vorbin în Beirut după ce a fugit din Japonia, că ambasadorul francez în Japonia l-a avertizat în ceea ce priveşte faptul că propria lui companie completează împotriva sa, transmite Reuters.

Aurescu susţine că interesele României şi ale românilor nu au fost direct afectate de conflictul SUA-Iran

Bogdan Aurescu a precizat, miercuri, că interesele României şi ale românilor nu au fost direct afectate de evenimentele din Orientul Mijlociu. Ministrul de Externe a adăugat că instituţia pe care o conduce a acţionat pe situaţia cetăţenilor români, dar şi pe cea a militarilor români din regiune.

Vladimir Putin vrea să schimbe sistemul politic din Rusia. Cine ar urma să nominalizeze premierul

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că vrea să acorde camerei inferioare a Parlamentului atribuţia de a nominaliza premierul împreună cu alte responsabilităţi, însă a adăugat că vrea să menţină un sistem prezidenţial puternic, relatează site-ul agenţiei Tass.

Preşedintele Donald Trump, asasinat într-o înregistrare video de propagandă din Iran. Ce alţi lideri ai lumii sunt vizaţi de atacuri

O înregistrare video de propagandă a fost distribuită de agenţia de ştiri controlată de statul iranian, în imagini putând fi văzute asasinările a mai multor lideri din lume, precum Donald Trump şi premierul Israelului Benjamin Netanyahu, scrie Daily Mail.

Donald Trump l-a numit pe generalul iranian asasinat, Qassem Soleimani, „fiu de căţea”. Reacţia mulţimii. VIDEO

Preşedintele american Donald Trump l-a numit pe generalul iranian Qassem Soleimani „fiu de căţea”, în timpul unui miting de campanie marţi noapte în Milwaukee, relatează NYPost.

Efigia ambasadorului britanic la Teheran, arsă de protestatarii iranieni. Diplomatul a plecat din Iran. FOTO

Protestatarii din Iran au ars o efigie a ambasadorului Marii Britanii la Teheran, în timp ce autorităţile iranienii au declarat că diplomatul este un „element nedorit”. Rob Macaire, a plecat din Iran şi se va întoarce la Londra pentru a purta discuţii în urma reţinerii sale în timpul protestelor iraniene, relatează The Independent.

Fumul produs de incendiile din Australia va face inconjurul planetei. VIDEO

NASA avertizează că fumul produs de incendiile din Australia va face cel puţin un „circuit complet” al planetei, revenind în punctul de plecare, potrivit CNN.

Scandal în Marea Britanie: Detalii despre 75.000 de infractori străini aflaţi pe teritoriul britanic, ascunse

Marea Britanie nu a reuşit să transmită detalii despre 75.000 de infractori străini, aflaţi pe teritoriul său, în statele din Uniunea Europeană şi a încercat să ascundă scandalul pentru a nu îşi afecta reputaţia în cadrul Blocului comunitar, informează The Guardian.

Un parlamentar rus susţine că Statele Unite au declanşat încălzirea globală ca să distrugă Rusia

Statele Unite ar putea folosi „arme pentru manipularea climei” pentru a provoca o iarnă neobişnuit de caldă în Rusia, a spus un parlamentar rus în timpul unui interviu pentru postul de radio Govorit Moskva, transmite The Moscow Times.

Percheziţii în apartamentul unor protestatari din Hong Kong. Poliţiştii au anunţat că au dezamorsat o bombă artizanală

Poliţia din Hong Kong a comunicat că a dezamorsat o bombă artizanală şi a arestat patru persoane suspectate de apartenenţă la un grup de protestatari antiguvernamentali, relatează Reuters.

Avertismentul lui Hassan Rouhani după activarea mecanismului privind încălcarea Acordului atomic: Militarii europeni, în pericol

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a avertizat miercuri că militarii europeni din Orientul Mijlociu ar putea fi în pericol, după ce Marea Britanie, Franţa şi Germania au activat mecanismul privind posibila încălcare de către Teheran a Acordului nuclear, relatează The Associated Press.

Mesajul Rusiei pentru ţările din Golf, după tensiunile create de asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani

Ministerul rus de Externe, Serghei Lavrov, a informat miercuri că Moscova a îndemnat ţările din Golf să ia în considerare un mecanism de securitate colectivă în regiune şi să renunţe la măsuri unilaterale precum sancţiunile, relatează Reuters.

Virusul misterios din China s-ar putea răspândi la nivel mondial. Avertismentul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial şi a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Persoana care a postat online imaginile cu racheta care loveşte avionul ucrainean a fost arestată – FARS NEWS

O persoană care a postat online imaginile cu momentul în care avionul ucrainean este lovit de o rachetă, în Iran, săptămâna trecută, a fost arestată de Gardienii Revoluţiei, a anunţat agenţia de ştiri semi-oficială FARS, transmite Reuters.

Proteste în Liban: Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi focuri de avertisment împotriva manifestanţilor. Mai multe persoane, la spital

Forţele libaneze de securitate au fost nevoite să utilizeze gaze lacrimogene în noaptea de marţi spre miercuri pentru a dispersa manifestanţii care protestau în apropierea Băncii Centrale a Libanului, informează Reuters.

Israelul avertizează: Până la finalul lui 2020, Iranul va avea suficient material pentru a fabrica o bombă nucleară

Serviciul de informaţii militare al Israelului estimează că Iranul va acumula până la finalul anului 2020 suficient material fisionabil pentru a fabrica o bombă nucleară şi are capacitatea de a realiza o rachetă ce poate transporta un focos atomic în decurs de doi ani, relatează The Jerusalem Post.

Momentul în care un avion aruncă din combustibil deasupra mai multor şcoli. Cel puţin 60 de oameni, între care mulţi copii, au suferit iritaţii ale pielii. VIDEO

Piloţii unui avion de pasageri au aruncat combustibil deasupra mai multor şcoli în timp ce încercau să efectueze o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Internaţional din Los Angeles, scrie BBC.

O dezbatere a candidaţilor democraţi pentru preşedinţia SUA a avut loc în Iowa

Cei şase politicieni înscrişi în cursa pentru obţinerea nominalizării din partea Partidului Democrat pentru alegerile prezidenţiale de anul acesta din Statele Unite au participat marţi seara la o dezbatere televizată în statul Iowa, informează Reuters.

Liderul senatorilor republicani: Procesul privind demiterea lui Donald Trump ar urma să înceapă pe 21 ianuarie

Procesul din Senatul american privind demiterea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, va începe cel mai probabil pe 21 ianuarie, a declarat marţi liderul senatorilor republicani, Mitch McConnell, informează CBS News.

Siria acuză Israelul că ar fi organizat un atac împotriva unui aeroport militar sirian

Forţele militare israeliene ar fi lansat marţi un atac cu rachete asupra unui aeroport militar din centrul Siriei, a declarat o sursă militară siriană, potrivit agenţiei oficiale de presă Sana, citată de Le Figaro.

Avionul de pasageri prăbuşit în Iran a fost lovit de două rachete. Aeronava a fost lovită de două ori în 23 de secunde | VIDEO

Avionul de pasageri ucrainean prăbuşit în Iran pe 8 ianuarie a fost lovit de două rachete, conform unei noi înregistrări video difuzate de cotidianul The New York Times.

Explozie de amploare într-o uzină chimică din Spania. O persoană a murit | VIDEO

O explozie puternică a avut loc marţi seară la o uzină chimică situată în apropierea orăşelului spaniol Tarragona, deflagraţia generând un incendiu de amploare, informează cotidianul El Mundo.

Peste 60 de morţi şi zeci de dispăruţi în urma avalanşelor în regiunea Kaşmir din Pakistan

Cel puţin 62 de oameni au murit şi alte zeci sunt daţi dispărute în urma avalanşelor şi alunecărilor de teren produse în ultimele 24 de ore în regiunea Kaşmir din Pakistan, a declarat marţi un oficial pakistanez, potrivit BBC.

Trump vrea să redirecţioneze 7,2 mld de dolari din bugetul Pentagonului pentru construirea zidului la frontiera SUA-Mexic

Preşedintele american, Donald Trump, intenţionează să redirecţioneze 7,2 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru proiectul construirii zidului la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post şi de publicaţia The Hill.

Camera Reprezentanţilor decide miercuri când va trimite în Senat articolele de inculpare a lui Trump

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite va supune la vot, miercuri, un proiect de rezoluţie care prevede trimiterea în Senat a articolelor de inculpare a preşedintelui Donald Trump în vederea demiterii, afirmă surse citate de agenţia de presă Reuters.

O studentă a murit de malnutriţie după ce a cheltuit mai puţin de o jumătate de dolar pe zi pentru hrană. Tânăra îşi ajuta fratele bolnav

O studentă din China a murit din cauza malnutriţiei după ce ani de zile a supravieţuit cu echivalentul a 0,30 dolari pe zi pentru a avea grijă de fratele ei bolnav, relatează BBC.

Cel mai mare producător de armament din lume este interesat de dezvoltarea inteligenţei artificiale în România

Marillyn Hewson, directorul general al Lockheed Martin, este interesată de continuarea activităţii companiei în România prin dezvoltarea proiectelor în domeniile industriei de apărare şi cercetării, cu accent pe noile tehnologii, precum inteligenţa artificială, potrivit unui comunicat al MAE.

Care este metalul de cinci ori mai scump decât aurul. Cea mai importantă marfă la burse

Rodiul este cea mai importantă marfă a momentului, după ce preţurile metalului au crescut cu peste 30% în acest an, la cel mai ridicat nivel din 2008, alimentat de cererea din partea industriei auto, relatează CNBC.

Un stat european interzice folosirea cardurilor de credit pentru jocurile de noroc

Din 14 aprilie, britanicii nu vor mai putea să-şi folosească cardurile de credit pentru a participa la jocuri de noroc. Noul regulament pentru de supraveghere a industriei este menit să prevină acumularea de datorii din partea jucătorilor, transmite Reuters.

Posibilul motiv pentru care ducii de Sussex s-au retras din Familia Regală. Meghan Markle vs. Kate Middleton în tabloidele britanice | FOTO

De-a lungul anilor, s-ar părea că Meghan Markle ar fi fost umilită pentru aceleaşi lucruri pentru care Kate Middleton a fost lăudată. Jurnaliştii de la Buzzfeed au realizat o comparaţie a titlurilor din tabloide, privind felul în care au fost relatate activităţile celor două ducese.

Incendiile din Australia ar putea afecta toată planeta. Anunţul făcut de NASA: cum se poate schimba atmosfera

Incendiile puternice din Australia ar putea afecta tot globul. Mai exact, fumul rezultat ar putea avea efect asupra atmosferei.

MONITORUL APĂRĂRII | Germania, Marea Britanie şi Franţa au activat mecanismul privind încălcarea Acordului atomic cu Iranul

Franţa, Marea Britanie şi Germania au activat mecanismul privind posibila încălcare de către Iran a Acordului nuclear, informează site-ul agenţiei Reuters.