Știri externe

Copiii din Siria au fost supuşi unor suferinţe „de nedescris” în cei trei ani de război – FOTO

Copiii sirieni au fost supuşi unor suferinţe "de nedescris" în cei trei ani de război civil, Guvernul şi miliţiile sale comiţând nenumărate crime, multilându-i şi supunându-i torturii, iar opoziţia recrutându-i să lupte şi să folosească tactici teroriste în zone locuite de civili, denunţă ONU.

ONU cere Vaticanului să aducă în faţa justiţiei preoţii pedofili

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a cerut, miercuri, Vaticanului să defere justiţiei toţi pedofilii din cadrul Bisericii, criticând atitudinea Sfântului Scaun din trecut.

O nouă tulpină a virusului gripei aviare provoacă îngrijorare în rândul experţilor

Experţii din domeniul sănătăţii sunt îngrijoraţi în legătură cu răspândirea unei noi tulpini a virusului gripei aviare care a provocat deja moartea unei femei în China.

Viktor Ianukovici se va întâlni cu Vladimir Putin la Soci

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici se va întâlni cu omologul său rus Vladimir Putin vineri, la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, a anunţat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Fraudă de 29 de milioane de dolari în armata americană privind prime pentru recrutarea soldaţilor

Armata americană a dezvăluit o vastă fraudă implicând membri ai Gărzii Naţionale, care au încasat prime necuvenite totalizând 29 de milioane de dolari pentru că au ajutat la recrutarea soldaţilor, a anunţat marţi senatoarea Claire McCaskill, într-o audiere în Senat.

Nutriţioniştii vor interzicerea vânzării de margarină în Bulgaria

Nutriţioniştii din Bulgaria vor ca vânzarea de margarină să fie interzisă în această ţară din cauza acizilor graşi trans pe care îi conţine.

Cele două Corei negociază reuniunea familiilor separate de război

Coreea de Sud şi Coreea de Nord negociază, miercuri, reluarea reuniunilor familiilor separate de război, un subiect sensibil ai cărui critici acuză Phenianul că îl foloseşte ca monedă de schimb în disputa sa cu Seulul.

Un tren ce transporta cisterne cu gaz a deraiat în Rusia

Un tren de marfă care transporta 32 de cisterne de condensat de gaz natural a deraiat miercuri la Kirov, la 900 de kilometri est de Moscova, provocând un incendiu de proporţii, dar nu şi victime, a anunţat Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă.

Două românce care aveau în bagaje 13 iguane foarte rare au fost arestate pe aeroportul Heathrow

Două românce care veneau din Bahamas au fost arestate pe aeroportul londonez Heathrow după ce vameşii au găsit în bagajele lor 13 iguane dintr-o specia foarte rară, ascunse în şosete, relatează marţi Huffington Post UK, în ediţia electronică.

UE promite 320 de milioane de euro pentru UNICEF

Uniunea Europeană (UE) a anunţat marţi că va oferi 320 de milioane de euro Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), cu scopul de a lupta împotriva bolilor infecţioase şi malnutriţiei în rândurile femeilor şi copiilor din 15 ţări în curs de dezvoltare.

Unsprezece state din Brazilia au rămas fără curent electric timp de peste o jumătate de oră

O întrerupere de curent a afectat, marţi, 11 state din Brazilia, inclusiv trei care vor găzdui Campionatul Mondial de Fotbal 2014, din cauza consumului prea mare de energie electrică.

CEDO a condamnat Turcia în cazul a şase copii ucişi în 1993 de un obuz de mortier al armatei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, marţi, Turcia pentru moartea a şase copii, provocată de explozia unui obuz de mortier în urma unei neglijenţe a armatei.

Statele Unite fac apel pentru dialog şi compromis în Ucraina

Vicepreşedintele american, Joe Biden, l-a îndemnat din nou, marţi, pe preşedintele ucrainean, Viktor Ianukovici, să opteze pentru "dialog" şi "compromis" în vederea formării unui "nou guvern" în Ucraina, afectată de o gravă criză politică.

Barack Obama şi oficiali de la Pentagon au avut o reuniune pe tema Afganistanului

Preşedintele american, Barack Obama, a avut o reuniune marţi, la Casa Albă, pe tema Afganistanului cu secretarul Apărării şi mai mulţi şefi militari, în contextul în care incertitudinea planează asupra prezenţei unor forţe străine în această ţară după sfârşitul lui 2014.

SUA au luat toate măsurile necesare pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi la Jocurile Olimpice

Statele Unite au luat "toate măsurile necesare" pentru a asigura securitatea cetăţenilor săi la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, staţiune rusă situată pe litoralul Mării Negre, a anunţat, marţi, Casa Albă, citată de AFP.

John Kerry condamnă regimul sirian pentru utilizarea de TNT în atacurile de la Alep

Secretarul de Stat american, John Kerry, a condamnat, marţi, "barbaria" de care dă dovadă, în opinia sa, regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad în utilizarea butoaielor umplute cu explozivi.

GREVĂ de 48 de ore la metroul din Londra

Angajaţi ai metroului din Londra au intrat, începând de marţi, ora locală 21.00 (23.00, ora României), într-o grevă de 48 de ore, organizată în semn de protest faţă de desfiinţarea a sute de posturi.

Directorul Shin Beth: Un eşec al negocierilor cu palestinienii nu va antrena creşterea violenţelor

Un eventual eşec al negocierilor de pace cu palestinienii nu va antrena creşterea violenţelor, a apreciat marţi directorul serviciului israelian pentru securitate internă (Shin Beth), relatează AFP.

Libia a finalizat distrugerea stocului său de arme chimice

Libia a anunţat, marţi, că a distrus în totalitate stocul de arme chimice moştenit de la regimul fostului dictator Muammar Kadhafi.

NSA a interceptat comunicaţiile lui Gerhard Schröder în perioada în care era cancelar german – presă

Agenţia americană pentru Securitatea Naţională l-a spionat, cel puţin înainte de anul 2002, pe cancelarul german de la acea vreme, Gerhard Schroder, dezvăluie postul public de televiziune din Germania (NDR), citat de AFP.

Un oficial SUA admite că NSA probabil spionează congresmeni, evitând un răspuns privind Obama

Agenţia americană pentru Securitatea Naţională probabil spionează membri ai Congresului Statelor Unite, afirmă James Cole, adjunctul procurorului-general al SUA, refuzând să spună dacă a fost interceptat şi preşedintele Barack Obama.

JOCURILE OLIMPICE de iarnă – Riscul comiterii unor atentate este mai ridicat în regiunea Soci decât în satul olimpic

Riscul comiterii unor atentate este mai ridicat în regiunea Soci decât în perimetrul unde se vor derula Jocurile Olimpice, afirmă un oficial american de rang înalt citat de AFP.

CRIZA DIN UCRAINA: Opoziţia cere modificări constituţionale pentru reducerea atribuţiilor preşedintelui

Opoziţia proeuropeană din Ucraina solicită modificări constituţionale pentru limitarea atribuţiilor preşedintelui, în contextul negocierilor pentru depăşirea gravei crize politice.

Mediatoarea europeană cere un raport cu privire la integritate în cadrul instituţiilor UE

Mediatoarea europeană Emily O'Reilly a invitat marţi Comisia Europeană (CE) să completeze viitorul raport privind corupţia în UE cu un capitol referitor la integritate în cadrul instituţiilor europene din perspectiva grupurilor de presiune, foarte active la Bruxelles.

SCANDAL la nivel european – PE, îngrijorat că state ar vrea să-i „scurtcircuiteze” prerogativele în desemnarea preşedintelui CE

O serie de membri vocali ai Parlamentului European, în special din cadrul grupului Verzilor, şi-au exprimat marţi îngrijorarea faţă de o posibilă voinţă a statelor membre de a scurtcircuita prerogativele acestei instituţii în desemnarea viitorului preşedinte al Comisiei Europene.

PE armonizează legislaţia europeană în domeniul gestionării drepturilor de autor în sectorul muzical

Parlamentul European a adoptat, marţi, cu o largă majoritate un nou text legislativ ce prevede o simplificare şi o armonizare a modului de gestionare colectivă a drepturilor de autor în sectorul muzical la nivel european, cu scopul de a-l adapta la era digitală.

STUDIU: Cheltuielile militare la nivel mondial încep să crească din 2014

Cheltuielile militare urmează să înregistreze creşteri în 2014, pentru prima dată în ultimii cinci ani, în Rusia, Asia şi Orientul Mijlociu, potrivit unui studiu publicat marţi.

Şeful diplomaţiei suedeze: Un acord global privind dosarul nuclear iranian este posibil în şase luni

Un acord global privind dosarul nuclear în care sunt implicate marile puteri şi Iranul este "posibil într-un termen foarte ambiţios de şase luni", a apreciat marţi, la Teheran, şeful diplomaţiei suedeze Carl Bildt.

Premierul Erdogan cere Germaniei o mai mare susţinere pentru aderarea Turciei la UE

Premierul turc Recep Tayyp Erdogan a pledat marţi, la Berlin, pentru o susţinere mai importantă din partea Germaniei în procesul de aderare a Turciei la Uniunea Europeană, dând asigurări că UE va avea din aceasta şi avantaje.

Apropierea Georgiei de UE este „ireversibilă”

Apropierea Georgiei de Uniunea Europeană este "ireversibilă", fiind "singura cale" pentru această ţară, care este mai bine înarmată decât Ucraina pentru a rezista "presiunilor" Rusiei, afirmă premierul Irakli Garibaşvili.

Regina Elizabeth a II-a se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican, pe 3 aprilie

Regina Elizabeth a II-a şi prinţul Philip vor efectua o vizită la Roma, pe 3 aprilie, în cadrul căreia se vor întâlni cu Papa Francisc şi preşedintele Republicii italiene Giorgio Napolitano, a anunţat marţi Palatul Buckingham.

Un mic sat britanic s-a transformat în insulă, din cauza inundaţiilor: „Construirea unor diguri este foarte scumpă” – FOTO

Un mic sat, Muchelney ("insulă mare", în saxona veche), a devenit o insulă, de aproximativ cinci săptămâni, fiind izolat de restul lumii de ape, situaţie care a provocat critici, la fel ca în întreaga Mare Britanie, cu privire la modul de gestionare a inundaţiilor.

Plângere penală a hackerilor împotriva Guvernului german, pentru ajutarea spionilor străini

Hackeri şi activişti germani au depus o plângere penală împotriva Guvernului Merkel, pe care-l acuză de ajutarea spionilor străini, cu încălcarea legii, prezentând ca probe documente dezvăluite de către fostul consultant NSA Edward Snowden.

Mărturia bărbatului care susţine că a plutit în derivă, timp de peste un an, în Pacific: Au fost momente în care m-am gândit să mă sinucid – VIDEO

Jose Salvador Alverenga, care susţine că a plutit în derivă timp de 13 luni în Pacific, a declarat pentru AFP că s-a gândit la sinucidere pentru a pune capăt calvarului pe care îl trăia, dar speranţa că îi va revedea pe cei dragi şi va mânca tortilla l-a determinat să reziste.

Principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia, ameninţat cu închiderea

Principalul post de televiziune al opoziţiei din Rusia, Dojd, a anunţat că este ameninţat cu închiderea, după decizia principalilor operatori prin cablu de a-l elimina din grilă, în urma unui sondaj privind asediul asupra Leningradului, care a provocat scandal.

Preşedintele ucrainean ar putea accepta alegeri anticipate

Preşedintele Viktor Ianukovici ar putea accepta organizarea de alegeri legislative şi prezidenţiale anticipate, pentru a pune capăt crizei politice, a declarat marţi reprezentantul său în Parlament, Iuri Miroşnicenko.

Coreea de Nord: Premierul japonez este un „Hitler asiatic”

Coreea de Nord l-a calificat, marţi, pe premierul japonez Shinzo Abe drept un "Hitler asiatic", acuzându-l de expansionism militar pe seama sa.

Tatăl tânărului care a comis atacul din Moscova l-a convins pe acesta să elibereze ostaticii

Tatăl adolescentului Serghei Gordeev, care a ucis două persoane, luni, într-o şcoală din Moscova şi a luat ostatici peste 20 elevi, a fost cel care l-a convins pe acesta să îşi elibereze colegii, relatează Russia Today, în ediţia electronică.

Interes foarte scăzut al britanicilor pentru un loc de muncă plătit cu 16.000 de lire sterline pe an. Se aşteaptă un interes sporit din partea românilor şi bulgarilor

Cetăţenii britanici nu s-au arătat interesaţi să ocupe un loc de muncă plătit cu 16.000 de lire sterline (peste 19.000 de euro) pe an oferit de o companie, care în acest context se va îndrepta spre România în speranţa că va reuşi să găsească un candidat potrivit.

AFP: Principalii candidaţi la alegerile prezidenţiale din Afganistan

Cei 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din Afganistan s-au lansat duminică în campania electorală, primul tur de scrutin fiind programat la 5 aprilie, relatează AFP, care face o scurtă prezentare a celor mai importanţi dintre ei.