Știri externe

Ministrul de Finanţe al Marii Britanii: Economia britanică iese de la terapie intensivă

Economia britanică iese de la "terapie intensivă", se arată într-un discurs pregătit de ministrul de Finanţe al Marii Britanii, George Osborne, pentru un eveniment care va avea loc miercuri şi obţinut de presă.

CEL MAI GRAV ACCIDENT DIN TURISMUL ROMÂNESC: Numărul românilor morţi în Muntenegru este de 18 – OFICIAL. Ponta: Miercuri va fi zi de DOLIU NAŢIONAL

Numărul românilor decedaţi după ce autocarul în care se aflau a căzut într-o prăpastie, în Muntenegru, este de 18. Alţi 29 sunt internaţi, dintre care şapte la terapie intensivă, a anunţat secretarul de stat Raed Arafat. Parchetul General va face o anchetă în cazul accidentului din Muntenegru, sesizându-se din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei, Simona Frolu.

Ministru ecuadorian: Edward Snowden a solicitat azil în Ecuador. SUA: Snowden nu trebuie să fie autorizat să îşi continue călătoria

Ministrul ecuadorian al Afacerilor Externe Ricardo Patino a anunţat, duminică, faptul că Edward Snowden, fost consultant al CIA acuzat de spionaj de către Washington, a solicitat azil în Ecuador, transmite AFP.

Nelson Mandela este în stare „critică”, anunţă preşedinţia sud-africană

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat de 16 zile pentru o infecţie pulmonară, este într-o stare "critică" de 24 de ore, a anunţat preşedinţia duminică seară, care a notat că că preşedintele Jacob Zuma, vicepreşedintele ANC - partidul aflat la putere - Cyril Ramaphosa şi Graca Machel, soţia lui Mandela, s-au întâlnit la spital pentru a discuta situaţia.

Nelson Mandela este în stare „critică”, anunţă preşedinţia sud-africană – 2

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat de 16 zile pentru o infecţie pulmonară, este într-o stare "critică" de 24 de ore, a anunţat preşedinţia duminică seară, citată de AFP.

Un autocar cu TURIŞTI ROMÂNI s-a prăbuşit într-o prăpastie în Muntenegru: 17 oameni au murit şi 30 au fost răniţi. În autocar erau 47 de români, printre care şi un minor – FOTO, VIDEO

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o prăpastie din Muntenegru, a anunţat televiziunea publică din RTCG, citând poliţia, relatează AFP. *Potrivit Secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, 17 români au murit şi alţi 30 au fost răniţi, dintre care 8 se află la terapie intensivă.* Marius Usturoiu, directorul Mareea Travel, agenţia de turism care a organizat circuitul, a precizat pentru MEDIAFAX că *în autocar se aflau 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor*.

Harris: Din 2014, românii vor fi trataţi pe piaţa britanică a muncii la fel ca restul europenilor

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat că din 2014 românii şi bulgarii vor fi trataţi pe piaţa britanică a muncii la fel ca restul cetăţenilor europeni, el arătând că la finalul lui 2013 vor fi ridicate restricţiile de muncă.

Corlăţean participă, luni şi marţi, la reuniunile miniştrilor afacerilor externe şi ai afacerilor europene, la Bruxelles

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, va participa, luni şi marţi, la reuniunile miniştrilor afacerilor externe (CAE) şi ai afacerilor europene (CAG) din statele membre ale UE, care se vor desfăşura la Luxemburg, informează MAE.

Reţele de vânzare de produse dopante destructurate în Spania: Substanţele ajungeau şi în centre sportive şi la domiciliile sportivilor

Poliţia spaniolă a anunţat că a destructurat două reţele de vânzare a produselor dopante importate din Portugalia, Grecia şi China, că a arestat 84 de persoane şi a confiscat sute de mii de doze de substanţe anabolizante, de EPO şi de hormoni de creştere.

STUDIU: Şomajul din Grecia va depăşi 30% anul viitor

Rata şomajului din Grecia, în prezent de circa 27%, va depăşi anul următor 30%, în contextul recesiunii prelungite prin care trece ţara, avertizează un studiu al Centrului pentru Planificare şi Cercetare Economică.

Italia: Un mort şi doi răniţi în urma unui ACCIDENT GRAV provocat de un român în Parma

Un imigrant român a circulat cu maşina pe contrasens, pe autostrada de centură a oraşului italian Parma, intrând în coliziune cu un vehicul condus de un italian, care a murit în urma impactului, scrie ziarul La Repubblica, în ediţia online.

NSA introduce noi proceduri de securitate pentru a împiedica scurgerile de informaţii

Directorul Agenţiei Naţionale de Securitate din SUA a anunţat că vor fi introduse noi proceduri de securitate informatică pentru a împiedica scurgeri de informaţii similare cu cele generate de fostul consultant IT Edward Snowden.

Austria creşte cheltuielile publice pentru a susţine economia, după cel mai mare caz de insolvenţă din ţară de la Al Doilea Război Mondial

Austria va creşte cheltuielile publice anuale cu 500 de milioane de euro pentru sprijini economia, după ce compania de construcţii Alpine Holding a declanşat cel mai mare caz de insolvenţă produs în ţară după cel de-Al Doilea Război Mondial.

ATAC ARMAT în apropierea unei secţii de votare din Albania: Un activist al opoziţiei de stânga a fost ucis

O persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite într-un atac armat comis duminică în apropierea unei secţii de votare din Albania, unde au loc alegeri parlamentare, anunţă surse din cadrul poliţiei.

Tensiuni între Merkel şi Putin privind obiecte de artă sustrase de sovietici din Germania nazistă

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, i-a reproşat preşedintelui rus, Vladimir Putin, cu ocazia inaugurării unei expoziţii la Muzeul Hermitage din Sankt-Petersburg, că printre obiectele expuse se numără artefacte furate de Armata Roşie din Germania nazistă.

WikiLeaks i-a oferit consultanţă lui Edward Snowden pentru a obţine azil politic

Site-ul WikiLeaks i-a oferit consultanţă judiciară lui Edward Snowden pentru a pleca în siguranţă din Hong Kong şi a obţine azil politic într-un stat democratic, relatează CNN.

Cristian Preda despre desemnarea lui Schulz candidat la şefia CE: Dezastrul trebuia să poarte un nume

Europarlamentarul Cristian Preda comentează desemnarea lui Martin Schulz drept candidat din partea socialiştilor la preşedinţia Comisiei Europene, el afirmând: "Dezastrul trebuia să poarte un nume".

Nouă alpinişti străini au fost ucişi în sectorul pakistanez al Masivului Himalaya. Mişcarea Talibanilor a revendicat atacul

Cel puţin nouă alpinişti străini, dintre care cinci ucraineni, au fost ucişi în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică într-o zonă pakistaneză a Masivului Himalaya, anunţă autorităţile locale.

Edward Snowden a părăsit Hong Kong-ul cu destinaţia Rusia. Avionul a aterizat la Moscova

Edward Snowden, fostul consultant IT al NSA care a dezvăluit informaţii despre programele americane de interceptare a comunicaţiilor, a părăsit Hong Kong-ul duminică, la bordul unui avion al companiei Aeroflot cu destinaţia Moscova, relatează presa chineză. Avionul a aterizat la Moscova duminică după-amiază.

Noi dezvăluiri ale lui Edward Snowden: Fostul consultant susţine că SUA au piratat milioane de mesaje text trimise de chinezi

Guvernul american a piratat companiile de telefonie mobilă chineze pentru a obţine milioane de mesaje text, a afirmat fostul agent CIA Edward Snowden într-un articol publicat sâmbătă de cotidianul din Hong Kong South China Morning Post.

PSE şi-a afirmat susţinerea pentru guvernul bulgar aflat sub presiunea protestelor

Consiliul Partidului socialist european (PSE) şi-a acordat sâmbătă susţinerea pentru noul guvern bulgar de tehnocraţi al lui Plamen Oreşarski, format cu mandatul socialiştilor şi a cărui demisie este solicitată de manifestanţi de nouă zile, relatează AFP.

PROTESTELE DIN TURCIA: Poliţia a folosit tunuri cu apă împotriva manifestanţilor adunaţi din nou în piaţa Taksim din Istanbul

Poliţia turcă a utilizat tunuri cu apă pentru a dispersa miile de manifestanţi care s-au întors sâmbătă în piaţa Taksim din Istanbul, după mai multe zile de calm care au urmat celor trei săptămâni de proteste fără precedent faţă de guvernul de orientare islamistă, a constatat un jurnalist AFP.

Victor Ponta şi premierul bulgar au discutat despre construcţia unei noi HIDROCENTRALE pe Dunăre

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a participat, sâmbătă, la Sofia, la Consiliul PES, el având o întrevedere cu omologul bulgar, Plamen Oresarski, în care s-a discutat şi despre construirea unei noi hidrocentrale pe Dunăre.

Victor Ponta şi Plamen Oreşarski au convenit să intensifice cooperarea pentru aderarea la Schengen

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, sâmbătă, la Sofia, cu omologul său bulgar, Plamen Oreşarski, cei doi lideri stabilind să intensifice cooperarea pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen.

MITING DE AMPLOARE la Roma: Zeci de mii de oameni au cerut crearea de locuri de muncă – FOTO

Zeci de mii de oameni au participat, sâmbătă, în centrul Romei, la un miting de amploare în favoarea creării de locuri de muncă şi echităţii fiscale, la apelul principalelor trei centrale sindicale.

Protestele din Brazilia: Preşedintele ţării propune o serie de REFORME. „Voi fi intransigentă faţă de violenţă şi dezordine”

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a prezentat o serie de reforme în încercarea de a pune capăt protestelor masive care durează de aproape o săptămână, relatează BBC News online.

Nelson Mandela rămâne în stare gravă, dar stabilă în spital

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela rămâne în stare "gravă", dar "stabilă" la spitalul din Pretoria unde a fost internat acum două săptămâni, anunţă Preşedinţia sud-africană.

Turcia: Cel puţin 22 de persoane suspectate de organizarea protestelor, inculpate sâmbătă

Cel puţin 22 de persoane suspectate de implicare în violentele proteste antiguvernamentale din Turcia au fost puse sub acuzare sâmbătă şi plasate în arest preventiv, informează presa turcă.

CURAJ SAU NEBUNIE? 700 de oameni au murit în această zonă. El va încerca să o traverseze pe sârmă – FOTO

Nik Wallenda, supranumit "regele mersului pe sârmă la mare înălţime" şi prima persoană din lume care a traversat cascada Niagara pe sârmă, va incerca sâmbătă să facă acelaşi lucru deasupra Marelui Canion, prăpastia care în ultimul secol a dus la moartea a 700 de oameni.

William Hague: Marea Britanie nu a luat decizia înarmării insurgenţilor sirieni

Marea Britanie nu a luat decizia înarmării insurgenţilor sirieni, a declarat sâmbătă, la Doha, ministrul britanic de Externe, William Hague, cu puţin timp înainte de începerea reuniunii grupului Prietenii Siriei.

INCIDENT aviatic deasupra oraşului New York: Două avioane de pasageri au fost pe punctul de a intra în coliziune

Două avioane de pasageri au fost foarte aproape să intre în coliziune deasupra oraşului New York, anunţă Autoritatea aeronautivă americană (FAA), care a iniţiat o investigaţie în acest caz.

Barack Obama l-a nominalizat pe James Comey pentru funcţia de director FBI

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, l-a desemnat pe James Comey, un fost oficial din cadrul Administraţiei George W. Bush, pentru funcţia de director al Biroului Federal de Investigaţii.

MUSONUL din INDIA: Peste 550 de persoane au murit în urma ploilor şi a alunecărilor de teren – GALERIE FOTO

Ploile musonice şi alunecările de teren au provocat peste 550 de morţi în statul himalayan Uttarakhand, în nordul Indiei, a anunţat vineri liderul guvernului local pentru postul de televiziune CNN-IBN.

Edward Snowden, INCULPAT în SUA pentru spionaj. Justiţia americană a solicitat Hong Kong-ului arestarea fostului consultant

Fostul consultant Edward Snowden, responsabil pentru scurgerile de informaţii privind programele americane de supraveghere a Internetului şi telecomunicaţiilor, a fost inculpat pentru spionaj de către justiţia americană, care a solicitat Hong Kong-ului să îl aresteze.

PROTESTELE din Brazilia ar putea afecta vizita papei Francisc

Brazilia trebuie să se pregătească pentru eventualitatea în care manifestaţiile care au cuprins ţara să afecteze Zilele mondiale ale Tinerilor catolici (JMJ) şi vizita papei Francisc în iulie la Rio de Janeiro, a avertizat vineri liderul cabinetului preşedinţiei, Gilberto Carvalho, relatează AFP.

PROTESTELE din BULGARIA: Mii de bulgari au manifestat împotriva guvernului pentru a opta zi consecutivă

Mii de bulgari au manifestat vineri, pentru a opta zi consecutivă în marile oraşe, împotriva oligarhiei şi "pentru moralitate în politică". "Cerem ca oligarhia să părăsească puterea politică pentru ca Bulgaria să se dezvolte conform standardelor europene", subliniază manifestanţii într-o declaraţie difuzată joi pe reţelele sociale.

Cel puţin cinci răniţi într-un incident armat produs în Statele Unite

Patru persoane au fost împuşcate cu o armă de foc la o firmă de avocatură şi într-un centru comercial din statul american Carolina de Nord, informează presa americană.

Coreea de Nord AVERTIZEAZĂ Statele Unite: Ostilitatea SUA riscă să genereze un RĂZBOI

Ambasadorul nord-coreean la ONU avertizează că ostilitatea Statelor Unite "riscă să genereze o situaţie de război în orice moment", reiterând oferta Phenianului de a iniţia negocieri directe cu Statele Unite, inclusiv pe tema armelor nucleare.

Politicienii de la Chişinău, ameninţaţi cu excomunicarea

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a anunţat, joi seara, că politicienii moldoveni vor fi privaţi de accesul la Sfânta Taină a Împărtăşaniei, după ce guvernanţii au ignorat Biserica şi au refuzat să revizuiască Legea Antidiscriminare.

Islamişti egipteni au ieşit în stradă pentru a-l susţine pe Mohamed Morsi: „Suntem capabili să protejăm sharia”

Zeci de mii de islamişti egipteni manifestau, vineri, în semn de susţinere pentru preşedintele Mohamed Morsi, într-un context tensionat cu opoziţia, care face apel, la rândul său, pentru o mobilizare masivă la sfârşitul lunii, cu scopul de a cere demisia şefului statului.