Știri externe

Fostul ministru francez Eric Woerth, inculpat de trafic de influenţă

Fostul ministru francez Eric Woerth a fost inculpat miercuri pentru trafic "pasiv" de influenţă de către judecătorii care anchetează acuzaţii de finanţare politică ilegală şi suspiciuni de favorizare în legătură cu miliardara Liliane Bettencourt, relatează AFP.

Financial Times: Problemele politice ale lui Traian Băsescu nu se vor încheia cu instalarea Guvernului Ungureanu

Problemele politice ale preşedintelui Traian Băsescu şi aliaţilor săi din coaliţia de centru-dreapta nu se vor încheia, chiar dacă Parlamentul va aproba joi noul Guvern al lui Mihai Răzvan Ungureanu, comentează Financial Times în ediţia electronică.

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici îl destituie pe ministrul Apărării Mihailo Ejel

Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici l-a destituit miercuri pe ministrul Apărării Mihailo Ejel, a anunţat preşedinţia, în contextul în care acesta a fost acuzat de opoziţie de deturnare de fonduri şi de "ruinarea" armatei naţionale.

Shimon Peres adresează un mesaj de pace poporului iranian

Preşedintele Israelului, Shimon Peres, a adresat, miercuri, un mesaj de pace poporului iranian, cu ocazia unui discurs în Parlament, în pofida deceniilor de animozitate dintre cele două state.

Profesor Universitatea din Atena: Grecia ar trebui să intre în faliment imediat

Grecia trebuie să intre în faliment cât mai rpede posibil pentru a mai calma criza datoriilor suverane din Europa, iar pachetele de împrumuturi externe nu ajută nici statul elen şi nici zona euro, a declarat Yanis Varoufakis, profesor de economie la Universitatea din Atena.

Bulgaria şi România au decis suspendarea totală a traficului de Dunăre

Bulgaria şi România au decis suspendarea în totalitate a traficului fluvial pe Dunăre, din cauza gheţurilor plutitoare, anunţă Ministerul bulgar al Transporturilor, citat de site-ul agenţiei Sofia Echo.

Explozia unei maşini-capcană în Homs a provocat moartea unor civili şi membri ai forţelor de ordine

O "grupare teroristă" a provocat, miercuri, explozia unei maşini-capcană în Homs, în centrul Siriei, provocând moartea sau rănirea mai multor persoane, între care civili şi membri ai forţelor de securitate, conform televiziunii naţionale siriene.

PĂRINŢI INCONŞTIENŢI: Şi-au obligat copilul de 4 ani să alerge dezbrăcat în zăpadă – VIDEO

O înregistrare video realizată la New York de un amator, în care se putea observa un copil chinez în vârstă de patru ani, obligat de părinţii săi să alerge în zăpadă aproape dezbrăcat, a stârnit miercuri polemici pe Internet în China.

Gruparea Naşi, suspectată că a plătit bloggeri pentru a crea o imagine pozitivă lui Vladimir Putin

Gruparea de tineret pro-Kremlin Naşi a plătit sute de mii de euro unei reţele vaste de bloggeri şi jurnalişti pentru a crea o imagine pozitivă lui Vladimir Putin şi pentru a îi discredita pe adversarii lui politici, conform unor informaţii făcute publice de hackeri ruşi.

Bilanţul valului de frig din Europa a ajuns la 480 de morţi

Valul de frig, ninsorile abundente şi vântul puternic continuau să afecteze, miercuri, Europa, bilanţul victimelor fiind de 480 de morţi în zece zile, în principal în estul Europei şi în Italia.

Algeria: 17 poliţişti răniţi după un meci de fotbal

Şaptesprezece poliţişti au fost răniţi uşor, marţi seară, la Bechar (Algeria), în timpul unor incidente survenite la finalul unui meci de fotbal, a anunţat poliţia locală.

Ambasadele din Israel se pregătesc de posibile atacuri cu rachete, în caz de conflict cu Iranul

Mai mulţi diplomaţi aflaţi la post în Israel au solicitat măşti de gaze, iar ambasadele întocmesc planuri în caz de atac cu rachete, de teamă că mii de israelieni cu dublă cetăţenie vor cere evacuarea din ţară dacă va izbucni un conflict cu Iranul.

România trimite Bulgariei 80.000 saci de nisip ca ajutor de urgenţă

România va trimite Bulgariei un ajutor de urgenţă constând în 80.000 saci de nisip, în urma solicitării adresate Uniunii Europene de către ţara vecină, a anunţat premierul interimar Cătălin Predoiu.

Comisia Europeană: România şi Bulgaria trebuie tratate corect. Ambele sunt pregătite pentru aderarea la Schengen

MCV şi aderarea la Spaţiul Schengen sunt probleme care trebuie tratate separat, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, adăugând că, în opinia Comisiei Europene, "ambele ţări îndeplinesc criteriile necesare aderării la Spaţiul Schengen".

„Ţi-ai pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, bulgar, român sau alt est-european?”. Site olandez unde cetăţenii pot depune plângeri împotriva imigranţilor

Partidul antiimigraţie PVV al lui Geert Wilders a lansat un site unde cetăţenii pot depune plângeri împotriva imigranţilor români, bulgari sau polonezi din Olanda.

Comisia Europeană: România să se concentreze pe echilibrarea resurselor între instanţe

România trebuie să se concentreze mai bine pe echilibrarea resurselor între instanţe pentru a se asigura aplicarea corectă a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CE, Mark Gray, prezentând rapoarte MCV pentru România şi Bulgaria.

STRATFOR: O schimbare de regim nu va conduce la transformări semnificative în România

Partidul Democrat-Liberal (PDL) va încerca să rămână la putere după demisia premierului Emil Boc şi să îşi atingă obiectivele politice, dar chiar şi în cazul în care opoziţia ar prelua conducerea, este puţin probabil ca România să sufere schimbări strategice sau semnificative, comentează STRATFOR.

Cercetător român în Financial Times: Europa de Est trebuie să fie atentă la canarul românesc din mină

Demisia lui Emil Boc ar putea fi o avertizare pentru politicienii est-europeni, în timp ce protestele din România arată o schimbare de viziune a cetăţenilor din fostele state comuniste, susţine un cercetător român din Statele Unite, într-un comentariu publicat în ediţia online a Financial Times.

Bulgaria închide toate şcolile până vineri, din cauza intemperiilor

Toate şcolile din Bulgaria vor fi închise în această săptămână din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile care au condus la blocarea drumurilor şi a inundaţiilor din sudul ţării.

Vlad Filat, optimist că preşedintele R.Moldova va fi putea fi ales

Premierul moldovean Vlad Filat a declarat, marţi, după şedinţa AIE, că cele trei partide din cadrul alianţei au ajuns la un acord în privinţa modificărilor din Constituţie, exprimându-şi optimismul că preşedintele ţării va fi ales.

„România nu este deloc într-o situaţie de invidiat”. Ce spune presa germană despre ultimele evenimente din ţara noastră

Presa germană comentează pe larg situaţia din România, insistând asupra corupţiei clasei politice, a dezamăgirii cetăţenilor şi a măsurilor de austeritate dure luate de Guvernul Boc şi subliniind că "România nu este deloc într-o situaţie de invidiat", relatează Deutsche Welle, în pagina electronică.

Rick Santorum, câştigătorul scrutinului din Colorado

Catolicul fervent Rick Santorum a câştigat scrutinul republican organizat marţi seara în Colorado (vest), în vederea alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, a declarat pentru CNN un oficial din cadrul partidului republican din acest stat.

Moştenirea vremurilor trecute începe să reapară în Europa de Est. Ce spune presa din Scoţia despre demisia lui Boc şi a Guvernului său

Premierul român şi Cabinetul său au demisionat luni din cauza nemulţumirii şi protestelor faţă de măsurile de austeritate, într-o perioadă grea pentru "noua Europă", energia şi optimismul statelor postcomuniste aduse Occidentului evaporându-se, comentează The Scotsman în ediţia online de miercuri.

Român mort la Toulouse, în urma unui incendiu

Un român a murit marţi într-un incendiu aparent accidental, posibil declanşat de un reşou, într-o clădire pe care o ocupa împreună cu alte persoane la Toulouse, au anunţat poliţia şi pompierii.

Opt presupuşi rebeli ucişi în nord-vestul Pakistanului de un avion american fără pilot

Opt presupuşi rebeli islamişti au fost ucişi într-un bombardament efectuat cu un avion american fără pilot în nord-vestul Pakistanului, un fief al talibanilor şi aliţailor acestora din Al-Qaida, au anunţat forţele de securitate.

The Economist: Puterea din România, în „cădere liberă” pe fundalul demisiei Guvernului Boc

Anul a început prost pentru fostul premier Emil Boc, în urma unei dispute publice între preşedintele Traian Băsescu şi Raed Arafat cu privire la o reformă a sănătăţii ce a dus la proteste violente şi retragerea Guvernului, comentează The Economist pe blog, într-un material intitulat "Cădere Liberă".

Hezbollah recunoaşte pentru prima dată că este susţinută de Iran

Liderul mişcării şiite libaneze Hezbollah Hassan Nasrallah a recunoscut marţi pentru prima dată că formaţiunea sa este finanţată şi echipată de către Iran, dezminţind totodată că este implicată în traficul de droguri şi spălare de bani.

Casa Albă „se gândeşte” să acorde un ajutor umanitar sirienilor

Casa Albă a anunţat marţi că "se gândeşte la posibilitatea" de a furniza sirienilor un ajutor umanitar, în plină reprimare a revoltei faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, fără să fie totuşi în măsură să explice cum ar putea fi posibilă acordarea unei asemenea asistenţe, relatează AFP.

Un colaborator al France-Presse a fost ucis în bombardamentele de la Homs

Un jurnalist şi activist care colabora cu Agenţia France-Presse (AFP), cunoscut ca "Omar sirianul", a fost ucis în noaptea de vineri spre sâmbătă în bombardamentele de la Homs (centru), calificate de opoziţie drept un "masacru", a anunţat marţi un apropiat al jurnalistului.

Mahmoud Ahmadinejad, primul preşedinte convocat de Parlament să răspundă unor interpelări

Parlamentul iranian l-a convocat pe preşedintele Mahmoud Ahmadinejad să răspundă unor interpelări, pentru prima dată de la Revoluţia islamică din 1979 şi până în prezent

Preşedintele Arhipelagului Malvine a demisionat după trei săptămâni de proteste

Preşedintele Arhipelagului Malvine a demisionat, marţi, după trei săptămâni de proteste ale opoziţiei reprimate de autorităţi.

Incidentele din Egipt: FIFA oferă 250.000 de dolari familiilor victimelor

FIFA a anunţat, marţi, că va aloca suma de 250.000 de dolari (circa 189.000 de euro) familiilor victimelor violenţelor de săptămâna trecută de la Port Said, după meciul de fotbal dintre Al-Masri şi Al-Ahli.

REPORTAJ: Fabrica în care angajaţii NU AU VOIE să vorbească între ei. Reacţia unei femei care vede PENTRU PRIMA DATĂ produsul finit pe care îl face – VIDEO

Angajaţii unei fabrici care produce componente pentru produsele Apple lucrează în condiţii inumane şi nu văd niciodată produsul finit.

Viktor Orban este „mândru” de noua Constituţie a Ungariei, criticată de UE

Premierul conservator ungar Viktor Orban s-a declarat "mândru" de noua Constituţie ungară, criticată de Uniunea Europeană.

Ţări europene îşi retrag ambasadorii din Siria, denunţând violenţele repetate ale regimului împotriva poporului sirian

Franţa, Olanda, Italia, Marea Britanie, Statele Unite şi monarhiile din Golf au decis retragerea ambasadorilor lor din Siria, denunţând "violenţele repetate" ale regimului sirian împotriva propriului popor.

Gazprom nu poate suplimenta livrările de gaze în UE: Consumatorii din Europa pot utiliza rezervele

Vicepreşedintele Gazprom Alexander Medvedev a reiterat marţi că grupul rus nu poate suplimenta livrările de gaze în Uniunea Europeană, aşa cum au solicitat ţările membre din cauza temperaturilor foarte scăzute.

EUROPA ÎNGHEAŢĂ: Bilanţul valului de frig a ajuns la 450 de morţi – GALERIE FOTO

Bilanţul frigului care ar putea persista cel puţin până săptămâna viitoare în Europa indică peste 450 de morţi.

Bilanţul valului de frig din zona Balcanilor a ajuns la 19 morţi

Valul de frig instalat în Balcani de aproximativ o săptămână a făcut o nouă victimă, în Bosnia, noul bilanţ indicând 19 persoane ucise de frig în această regiune.

Criminalul fără mustrări de conştiinţă: Anders Breivik, imediat după atacurile în care a ucis 77 de oameni – FOTO

Anders Behring Breivik, autorul atacurilor soldate cu 77 de morţi la 22 iulie în Norvegia, a fost surprins în câteva fotografii imediat după ce a fost prins de poliţişti.

Serghei Lavrov, salutat în timpul vizitei la Damasc de mii de sirieni scandând „Mulţumim Rusiei”

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, aflat marţi la Damasc pentru o întâlnire cu preşedintele Bashar al-Assad, a fost aclamat de mii de sirieni adunaţi pentru a îşi exprima mulţumirea faţă de Rusia.