Știri externe

Mai multe persoane rănite şi alte 40 arestate în timpul unor incidente electorale în Turcia – VIDEO

Mai multe persoane au fost rănite, între care doi poliţişti, şi aproximativ alte 40 au fost reţinute în urma mai multor incidente legate de alegerile legislative care au loc duminică în Turcia, a anunţat agenţia Anatolia.

Paznicul moscheii din Sofia, bătut de persoane necunoscute

Paznicul principalei moschei din centrul Sofiei a fost atacat brutal de persoane neidentificate, cu câteva minute înaintea rugăciunii din dimineaţa zilei de duminică, a declarat biroul de presă al Marelui Muftiu, citat de site-ul Novinite.com.

Patru românce dispărute în Panama: Adjunctul Imigrărilor, anchetat pentru trafic de migranţi

Fost director adjunct al Serviciului de Imigrări din Panama este anchetat pentru fapte de trafic de migranţi europeni, femei despre care se crede că sunt aduse pentru practicarea prostituţiei, precum şi pentru dispariţia a şapte dintre acestea, între care patru românce.

Peste 5.000 de sirieni au trecut frontiera în Turcia

Peste 400 de sirieni au trecut frontiera turcă în noaptea de sâmbătă spre duminică, ridicând la 5.051 numărul refugiaţilor provenind din Siria şi instalaţi în satele de corturi din sudul Turciei, a anunţat agenţia de presă Anatolia, citată de AFP.

Altercaţie violentă între doi parlamentari irakieni

O altercaţie violentă s-a produs duminică între doi deputaţi irakieni, respectiv un susţinător şi un opozant al premierului Nuri al-Maliki, în timp ce climatul politic este din ce în ce mai nociv în apropierea retragerii trupelor americane la sfârşitul anului, relatează AFP.

Vladimir Iastrebceak, prezentat şi altădată ca ministru de Externe al Transnistriei

Negociatorul transnistrean Vladimir Iastrebceak susţine că este o "practică obişnuită" ca diplomaţii ruşi de la Chişinău să îl prezinte ca ministru de Externe al Transnistriei şi că astfel de cazuri au existat cel puţin de două ori în trecut, relatează duminică Europa Liberă.

Peste 170 de morţi sau dispăruţi în China în urma inundaţiilor

Inundaţiile provocate de ploile torenţiale din centrul şi sudul Chinei au provocat moartea a 94 de persoane şi dispariţia altor 78, a anunţat duminică Guvernul, care a avertizat împotriva unor noi precipitaţii.

SUA lucrează la o reţea de internet din umbră pentru a ajuta disidenţii din ţările represive

Administraţia Obama conduce un efort global de înfiinţare a unei reţele de Internet "din umbră" şi a unui sistem de telefonie mobilă care să ajute disidenţii să submineze guvernele represive ce încearcă să îi reducă la tăcere cenzurând şi închizând reţelele de comunicaţie.

Franţa vrea să crească numărul imigranţilor ilegali repatriaţi în ţările de origine

Ministrul francez de Interne Claude Gueant, a declarat duminică într-un interviu acordat JDD că noua lege privind imigraţia "ar trebui să permită creşterea rapidă a numărului anual de repatrieri" ale imigranţilor ilegali, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

Incendiu puternic în Arizona. Ar putea fi cel mai grav din istoria statului – VIDEO

Pompierii susţin că au înregistrat progrese în eforturile lor de a stinge incendiul din Arizona, care devastează zona de 15 zile şi riscă să devină cel mai grav din isoria statului.

Scandal în SUA: Democraţii îi cer demisia colegului lor care a postat o fotografie indecentă pe Twitter

Mai mulţi oficiali democraţi i-au cerut sâmbătă congresmenului american Anthony Weiner să demisioneze după ce acesta a mărturisit luni că a trimis fotografii îndrăzneţe cu el pe reţeaua socială Twitter unei femei întâlnite online.

Moscova protestează faţă de prezenţa unui crucişător american în Marea Neagră

Rusia a protestat, duminică, faţă de prezenţa, în Marea Neagră, a unui crucişător american în cadrul unor manevre navale cu Ucraina, dar ale cărui rachete balistice de apărare constituie, potrivit Moscovei, o "ameninţare" la adresa securităţii sale.

FMI, ţinta unui atac cibernetic de amploare

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a fost ţinta unui atac informatic "semnificativ", scopul intruşilor fiind să instaleze un software care să ofere unei ţări "o prezenţă digitală internă" în reţeaua instituţiei financiare. Informaţiile au fost dezvăluite de un expert în securitate informatică care a lucrat la FMI şi la Banca Mondială.

Italienii au început să voteze în cadrul referendumului privind energia nucleară, apa şi justiţia

Italienii au început să voteze, duminică, într-un referendum privind revenirea la energia nucleară, privatizarea reţelei de alimentare cu apă şi imunitatea penală a lui Silvio Berlusconi, un nou test pentru şeful Guvernului, după înfrângerea la alegerile municipale, relatează AFP.

UPDATE: Alegeri legislative în Turcia, unde partidul de guvernământ este favorit

(Adaugă ora închiderii urnelor şi a primelor proiecţii, detalii despre procentele estimate de sondajele de opinie şi miza alegerilor)

Cel puţin 35 de morţi şi 80 de răniţi în Pakistan, după explozia a două bombe

Treizeci şi cinci de persoane au fost ucise şi peste 80 au fost rănite, sâmbătă, în explozia a două bombe la Peshawar, în nord-vestul Pakistanului, a anunţat sâmbătă seara poliţia.

Temeri privind noi tensiuni etnice în Rusia, după asasinarea unui colonel în centrul Moscovei

Asasinarea, vineri, la Moscova a unui colonel al armatei ruse condamnat în 2003 pentru uciderea unei cecene în mica republică din Caucaz s-a soldat cu circa zece arestări, sâmbătă, în capitala rusă, de teama unor noi tensiuni etnice, relatează AFP.

Senatorul american John McCain efectuează o vizită în R.Moldova

Senatorul american John McCain, fost candidat la preşedinţia Statelor Unite în 2008, efectuează duminică o vizită în Republica Moldova, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia electronică.

Qantas anulează mai multe zboruri în Australia şi Noua Zeelandă din cauza vulcanului chilian

Qantas a anulat duminică mai multe zboruri interne şi legături cu Noua Zeelandă din cauza cenuşii din atmosferă, provenită de la vulcanul chilian Puyehue, a declarat compania aeriană australiană, relatează AFP.

Un mort şi numeroase case distruse în R.Moldova din cauza inundaţiilor

O femeie a murit, numeroase case au fost distruse şi zeci de hectare de teren agricol au fost inundate în R.Moldova, în urma ploilor torenţiale din ultimele zile, relatează PRO TV Chişinău.

Alegeri legislative în Turcia, unde partidul de guvernământ este favorit

Birourile de vot s-au deschis duminică în Turcia pentru alegerile legislative la care partidul conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan este favorit, relatea AFP.

Turul doi al alegerilor locale se va desfăşura în 513 localităţi din R.Moldova

Turul al doilea al alegerilor locale va avea loc la 19 iunie în 513 localităţi din R.Moldova, a anunţat sâmbătă Comisia Electorală Centrală.

Ciuperci bulgăreşti contaminate radioactiv de la o fostă mină de uraniu, descoperite în M.Britanie

Autorităţile britanice au distrus o încărcătură de ciuperci provenite din Bulgaria din cauza radioactivităţii acestora, pe care au atribuit-o accidentului de la Cernobîl, dar autorităţile bulgare susţin că acestea au fost culese din zona unei foste mine de uraniu.

Gheorghi Părvanov atribuie eşecul Bulgariei în privinţa Schengen imaginii proaste pe care o are ţara

Preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, a declarat sâmbătă că nu ar trebui impuse criterii suplimentare în afara celor tehnice României şi Bulgariei pentru a adera la spaţiul Schengen.

Sarah Palin a primit ameninţări cu moartea după ce a fost desemnată candidat la vicepreşedinţia SUA

Miile de e-mailuri primite sau trimise de Sarah Palin în perioada în care era guvernator al statului Alaska arată că aceasta a primit numeroase ameninţări cu moartea după ce a fost desemnată să facă parte din tandemul republican pentru alegerile prezidenţiale alături de John McCain.

Reacţii diverse în rândul liderilor moldoveni, după incidentul de la ambasada rusă

Incidentul petrecut vineri la ambasada Rusiei din Chişinău a generat reacţii diverse în rândul liderilor moldoveni, unii dintre ei încercând să calmeze situaţia, în timp ce alţii au fost mai vehemenţi, cum ar fi liderul liberal, care i-a cerut ambasadorului să plece.

Mai mulţi răniţi în urma unor incidente la un marş al homosexualilor în Croaţia

Mai multe persoane au fost rănite, sâmbătă, în cursul unor incidente care s-au produs la Split, în sudul Croaţiei, cu ocazia unei manifestaţii a homosexualilor, a anunţat postul public de radio din Croaţia.

Luna mai, cea mai sângeroasă din ultimii patru ani pentru civilii afgani

Conflictul din Afganistan a provocat moartea a 368 de civili în mai, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai sângeroasă lună pentru civili de la începutul înregistrării victimelor conflictului, în 2007, a declarat sâmbătă Misiunea ONU în Afganistan (UNAMA).

Japonia marchează trei luni de la catastrofa din nord-estul ţării

Premierul japonez Naoto Kan urmează să meargă sâmbătă în nord-estul ţării devastat în urmă cu trei luni de un cutremur puternic urmat de tsunami, în timp ce mii de persoane sunt aşteptate la Tokyo pentru o manifestaţie împotriva energiei nucleare şi a centralei Fukushima.

Liderul Al-Qaida în Africa de Est, ucis la Mogadishu

Presupusul lider al Al-Qaida în Africa de Est, Fazul Abdullah Muhammad, unul dintre actorii-cheie în atentatele împotriva ambasadelor americane de la Nairobi şi Dar es-Salaam, a fost ucis miercuri la Mogadishu, a anunţat sâmbătă şeful poliţiei kenyene Mathew Iteere.

Presa bulgară dezgroapă cazul de trafic de influenţă din 2008 al ministrului olandez Gerd Leers

Presa bulgară a readus sâmbătă în atenţie cazul în care actualul ministru olandez al Imigraţiei Gerd Leers a încercat să facă trafic de influenţă în Bulgaria în 2008, după ce acesta a anunţat, joi, opoziţia Olandei faţă de intrarea României şi Bulgariei în Schengen, relatează site-ul Novinite.com.

NATO foloseşte Twitter şi Facebook ca sursă de informaţii în operaţiunea din Libia

NATO a trimis avioane militare împotriva forţelor liderului libian Muamamr Kadhafi în urma unor informaţii privind mişcările de trupe transmise pe site-ul de microblogging Twitter, a declarat vineri un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

SUA trimit agenţi de contraspionaj în Afganistan ca să identifice insurgenţii infiltraţi în armată

Armata americană va trimite 80 de agenţi de contraspionaj în Afganistan pentru a ajuta la identificarea talibanilor infiltraţi în rândul forţelor afgane, au anunţat vineri oficiali militari citaţi de New York Times, în ediţia electronică.

Papa evocă durerea „prea puţin recunoscută” a exterminării romilor

Papa Benedict al XVI-lea a invitat sâmbătă Europa să nu uite durerea "prea puţin recunoscută" a exterminării romilor în lagărele naziste şi să îi protejeze de toate "insultele" pe viitor, într-o întâlnire istorică la Vatican, relatează AFP.

Insurgenţii au fugit după ce SUA au transmis Pakistanului informaţii despre ascunzătorile lor

SUA au furnizat de două ori în ultimele săptămâni informaţii Pakistanului despre locul exact al unor fabrici de bombe ale insurgenţilor, iar militanţii au aflat că ascunzătoarea lor a fost descoperită şi au părăsit zona înaintea oricărei acţiuni, relatează Washington Post, în ediţia online.

Osama ben Laden, descris ca o „maşină de sex” de una dintre soţiile sale. Detalii bizare despre comportamentul liderului Al-Qaida

Fostul lider al Al-Qaida, Osama ben Laden, era o "maşină de sex", care se închidea în dormitor cu soţia sa zile la rând, potrivit declaraţiilor unei jurnaliste care a discutat cu prima soţie a acestuia, Najwa ben Laden.

Vlad Filat consideră o gafă diplomatică incidentul de la ambasada Rusiei din Chişinău

Premierul moldovean Vlad Filat a declarat sâmbătă că speră că incidentul de vineri de la ambasada Rusiei la Chişinău este doar o "scăpare" a ambasadorului rus, adăugând că astfel de declaraţii prejudiciază procesul de negocieri dintre R.Moldova şi Transnistria, relatează PRO TV Chişinău.

Muammar Kadhafi trimite o scrisoare Congresului american

Liderul libian Muammar Kadhafi a scris o scrisoare Congresului Statelor Unite în care salută criticile congresmenilor adresate preşedintelui Barack Obama privind continuarea operaţiunilor NATO în Libia, relatează AFP, care a obţinut o copie a acestei scrisori.

Explozie de mică amploare la un magazin Ikea din Germania

Un magazin al lanţului suedez Ikea a fost ţinta unei explozii, vineri seara, la Dresda, în estul Germaniei, în urma căreia o persoană a fost rănită uşor, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al poliţiei locale.

Hugo Chavez, operat în Cuba de abces peritoneal

Preşedintele venezuelan Hugo Chavez a fost operat cu succes, vineri, în Cuba de un abces peritoneal şi va fi nevoit să îşi prelungească sejurul în insula comunistă, început cu o vizită oficială, a anunţat, vineri, la Havana, ministrul de Externe venezuelan, Nicolas Maduro, relatează AFP.