Știri externe

Aproape 2,5 milioane de italieni trăiesc în „sărăcie absolută”

Aproape 2,5 milioane de cetăţeni italieni trăiau în 2007 în "sărăcie absolută", potrivit criteriilor definite de Institutul naţional de statistică (Istat) care a publicat miercuri un raport.

CC din R.Moldova validează alegerile parlamentare din 5 aprilie

Curtea Constituţională a validat miecuri alegerile parlamentare desfăşurate la 5 aprilie în Republica Moldova, în pofida contestaţiilor depuse de opoziţie la Curtea de Apel, transmite Pro Tv Chişinău.

Voronin consideră „înjositor” accesul la UE prin intermediul României

Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, a declarat, miercuri, că pentru Chişinău "este înjositor" să aibă acces la Uniunea Europeană prin intermediul României, informează portalul Unimedia.md.

Suspecţii unui complot terorist dejucat în Marea Britanie au fost eliberaţi

Toţi cei 12 suspecţi, arestaţi la începutul lunii aprilie în Anglia în timpul unei operaţiuni care a avut ca scop dejucarea unui presupus complot terorist, au fost puşi în libertate fără să fie inculpaţi, a anunţat miercuri poliţia britanică.

Comuniştii moldoveni au marcat în mod tradiţional ziua de naştere a lui Lenin – VIDEO

Partidul Comuniştilor din R.Moldova (PCRM) a marcat în mod tradiţional ziua de naştere a fostului lider bolşevic Vladimir Lenin, relatează BASA-press.

Cetăţeanul ungar ucis în Bolivia explicase de ce se întoarce în Santa Cruz

Eduardo Rozsa Flores, cetăţeanul ungar ucis de poliţia boliviană şi acuzat de complot împotriva preşedintelui, a lăsat în urma sa un interviu în care preciza că se întoarce în Santa Cruz pentru a constitui o forţă armată pentru apărarea regiunii, relatează Wall Street Journal în ediţia electronică.

Originea tehnicilor de interogare americane, detaliată într-un raport

Un raport al comisiei pentru Servicii Armate a Senatului american, dat publicităţii marţi, detaliază originea tehnicilor de interogare concepute de armată şi utilizate în lupta împotriva terorismului în timpul preşedinţiei lui George W. Bush.

Evo Morales refuză ţărilor europene dreptul la o anchetă

Preşedintele bolivian Evo Morales a respins marţi cererile de anchetă formulate de Irlanda, Croaţia şi Ungaria, după moartea, respectiv, arestarea unor cetăţeni ai lor, acuzaţi că pregăteau în Bolivia un complot împotriva şefului statului.

R. Moldova: Comisia Electorală Centrală refuză să analizeze o contestaţie a opoziţiei

Comisia Electorală din R.Moldova a refuzat marţi să analizeze o contestaţie depusă în aceeaşi zi de Partidul Liberal, în care acesta susţine că, în urma verificării a 25 la sută dintre listele electorale, 10.000 de voturi au fost fraudate, informează Info-Prim Neo în pagina electronică.

Moscova acuză Washingtonul că intensifică programul antirachetă

Washingtonul caută să îşi "intensifice" proiectul de scut antirachetă în Europa de Est, iar Rusia este în continuare pregătită să amplaseze rachete de tip Iskander în regiunea Kaliningrad, a declarat marţi adjunctul ministrului rus al Afacerilor Externe, Serghei Riabkov.

Ucraina ar trebui să ceară României compensaţii după poluarea Tisei

Ucraina ar trebui să solicite României compensaţii pentru pierderile suferite ca urmare a poluării râului Tisa, a declarat, marţi, Anatoli Hritsenko, preşedintele Comisiei parlamentare pentru Securitate Naţională şi Apărare, citat de Interfax-Ucraina, în pagina electronică.

Primarul Chişinăului: Trei persoane sunt date dispărute după protestele din 7 aprilie

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, vicepreşedinte al Partidului Liberal din R.Moldova, a declarat luni, că trei persoane sunt date dispărute după protestele violente din 7 aprilie, relatează cotidianul Timpul, în pagina electronică.

Zeci de spanioli îşi vând organele pe internet din cauza crizei economice

Criza economică din Spania, unde rata şomajului este cea mai ridicată din zona euro, determină zeci de persoane "disperate" să-şi vândă organele pe Internet, denunţă o asociaţie a consumatorilor, care aminteşte că această practică este interzisă.

Renumărarea voturilor confirmă victoria comuniştilor în R.Moldova

Comuniştii rămân cu 60 de mandate în Parlament în urma renumărării voturilor după alegerile din 7 aprilie, confirmă Comisia Electorală Centrală.

Cel puţin 98 de persoane arestate după protestele de la Chişinău au fost eliberate

Cel puţin 98 de persoane arestate în cursul protestelor de la Chişinău au fost eliberate, anunţă Departamentul Penitenciarelor din R.Moldova, citat de pagina online a Info-Prim Neo.

Der Spiegel: R. Moldova, „o patrie din eprubetă” pentru comunişti

Republica Moldova este "o patrie din eprubetă" doar pentru comunişti, care prin manipularea presei şi probabil prin fraude electorale, şi-au asigurat majoritatea în Parlament, comentează cotidianul german Der Spiegel, citat de Deutsche Welle în pagina electronică.

Observatori OSCE, arestaţi în Osetia de Sud şi apoi eliberaţi

Autorităţile separatiste din Osetia de Sud i-au eliberat pe cei doi observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pe care îi arestaseră marţi, a anunţat purtătoarea de cuvânt a misiunii OSCE în Georgia.

Corpul cetăţeanului ungaro-român ucis în Bolivia va fi repatriat

Corpul neînsufleţit al cetăţeanului ungaro-român Arpad Magyarosi, ucis în Bolivia, va fi repatriat.

Unul dintre bărbaţii ucişi în Bolivia îl considera pe Evo Morales un „ideolog nazist”

Presupusul lider al grupului acuzat că plănuia asasinarea preşedintelui bolivian, Evo Morales, dorea ca acesta să fie "oprit" considerându-l un "naţionalist-socialist care urăşte populaţia albă", potrivit unor mesaje postate pe un site naţionalist ungar, relatează Irish Times în ediţia electronică.

Cel mai scump proiect al Pentagonului, atacat de spioni informatici

Proiectul Joint Strike Fighter al Pentagonului, în valoare de 300 de miliarde de dolari, a fost vizat de un atac cibernetic în scop de spionaj, afirmă oficiali americani citaţi de Wall Street Journal în ediţia electronică.

Marea Britanie şi România, printre ultimele într-un clasament al bunăstării tinerilor

Marea Britanie s-a clasat pe locul al 24-lea, iar România pe locul al 26-lea, într-un clasament cu privire la bunăstarea tinerilor din 29 de ţări europene, realizat de cercetători de la Universitatea York pentru Child Poverty Action Group, relatează BBC News Online.

Obama apără publicarea notelor cu privire la interogatoriile CIA – VIDEO

Preşedintele american Barack Obama a invocat luni "circumstanţe excepţionale" pentru a-şi susţine decizia de a face publice notele cu privire la metodele de interogare a presupuşilor terorişti, folosite de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) în timpul administraţiei Bush.

Rusia va propune o nouă Cartă energetică

Moscova va prezenta propuneri pentru o nouă Cartă energetică mondială, pentru înlocuirea unui tratat din 1991 pe care refuză să îl ratifice, a declarat preşedintele rus Dmitri Medvedev.

Geneva: Reprezentanţi ai ţărilor UE părăsesc sala în timpul discursului lui Ahmadinejad

Reprezentanţii statelor Uniunii Europene prezenţi la Conferinţa ONU pe tema rasismului Durban II, din Geneva, au părăsit sala, luni, în momentul în care liderul iranian Mahmoud Ahmadinejad a vorbit despre o "guvernare rasistă" în Orientul Mijlociu, potrivit unui jurnalist AFP.

Arabia Saudită recunoaşte independenţa Kosovo

Arabia Saudită a anunţat luni că a recunoscut independenţa Kosovo, devenind astfel cea de-a doua ţară arabă care a făcut acest lucru, după Emiratele Arabe Unite.

Jamaica: Autorul luării de ostatici a fost arestat

Bărbatul înarmat care mai ţinea ostatici şase membri ai echipajului unui avion, în Jamaica, a fost arestat de forţele de ordine, a declarat luni ministrul jamaican al Informaţiilor, Daryl Vaz.

Autorităţile de la Chişinău le-au promis poliţiştilor prime şi apartamente – presă

Autorităţile comuniste de la Chişinău le-au promis apartamente poliţiştilor, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia electronică.

Naţionaliştii ciprioţi-turci au câştigat alegerile

Naţionaliştii din Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) au câştigat alegerile legislative anticipate de duminică, cu 44 la sută din voturi, dar au vrut să dea asigurări comunităţii internaţionale că vor continua eforturile de reunificare a insulei divizate de 35 de ani.

Ban Ki-moon califică „islamofobia” drept o formă de rasism

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a calificat "islamofobia" drept o formă de rasism, la deschiderea conferinţei Durban II, pe tema rasismului, la Geneva.

India plasează pe orbită un satelit de fabricaţie israeliană

India a plasat luni pe orbită un satelit de recunoaştere de fabricaţie israeliană, dotat cu o capacitate de observare diurnă şi nocturnă, în cadrul consolidării capacităţilor sale de monitorizare a teritoriului indian de la atentatele din Bombay, de la sfârşitul lui 2008.

Un om de afaceri francez şi familia sa, găsiţi morţi la Moscova

Un om de afaceri francez, soţia şi fiica acestuia au fost găsiţi morţi luni dimineaţă în apartamentul lor din Moscova, a anunţat comisia de anchetă a Parchetului, precizând că o anchetă a fost demarată pentru crimă.

Naţionaliştii, pe primul loc în alegerile din Republica Turcă a Ciprului de Nord – parţiale

Opoziţia naţionalistă cipriotă-turcă s-a clasat pe primul loc, cu 44 la sută din voturi, în alegerile legislative anticipate care au avut loc duminică în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN, autoproclamată), potrivit primelor rezultatele oficiale ale scrutinului.

Segolene Royal prezintă scuze Spaniei

Socialista franceză Segolene Royal a prezentat scuze Spaniei, după o serie de declaraţii atribuite preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, strategia sa fiind însă denunţată de dreapta.

SUA nu susţin nici un complot împotriva lui Evo Morales în Bolivia

Statele Unite nu susţin nici un complot în Bolivia împotriva preşedintelui Evo Morales, care a denunţat în această săptămână o tentativă de asasinat, a declarat duminică un oficial american de rang înalt la Port of Spain.

Presupusul lider militar al organizaţiei separatiste ETA a fost arestat

Poliţia franceză şi cea spaniolă l-au arestat sâmbătă pe presupusul lider militar al organizaţiei separatiste basce ETA, şi alţi opt presupuşi membri ai grupării, a anunţat Guvernul spaniol duminică.

Atentat sinucigaş în Pakistan

Cel puţin 20 de poliţişti şi militari au murit sâmbătă într-un atentat sinucigaş cu maşină-capcană care a vizat un post de control din nord-vestul Pakistanului, atac revendicat de talibani, au anunţat oficiali locali.

Hugo Chavez desemnează un ambasador în SUA

Venezuela, care îşi rechemase ambasadorul din Statele Unite în septembrie, a desemnat un nou reprezentant, a anunţat preşedintele venezuelean Hugo Chavez la summitul Americilor din Port of Spain, capitala Republicii Trinidad şi Tobago.

Alegeri legislative în Republica Turcă a Ciprului de Nord

Birourile de vot s-au deschis duminică dimineaţă în Republica Turcă a Ciprului de Nord pentru alegerile legislative, care vor fi probabil câştigate de naţionalişti, complicând astfel eforturile de reunificare a insulei divizate între ciprioţi greci şi turci.

Obama s-a întâlnit cu liderii sud-americani – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, s-a întâlnit sâmbătă pentru prima dată cu peste zece omologi ai săi din America de Sud, în Republica Trinidad şi Tobago, pe fondul profilării unei apropieri americano-cubaneze în cea de-a doua zi a summitului Americilor.

Jurnalista iraniano-americană a fost condamnată la opt ani de închisoare

Jurnalista iraniano-americană Roxana Saberi, judecată în Iran pentru spionaj, a fost condamnată la opt ani de închisoare, a declarat sâmbătă un apropiat al familiei, sub acoperirea anonimatului.