Parada militară cerută de Donald Trump, amânată până în 2019, după ce presa a dezvăluit cât ar costa de fapt evenimentul
Impresionat de parada militară de Ziua Franţei din 2017, liderul de la Casa Albă a declarat că Statele Unite ar putea să o depăşească.
Însă, potrivit agenţiei The Associated Press, care a citat mai mulţi oficiali americani, evenimentul ar putea să coste 92 de milioane de dolari, adică peste trei ori mai multe decât se estima iniţial.
Ulterior, colonelul Rob Manning, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a anunţat că Departamentul Apărării şi Casa Albă „au convenit să exploreze oportunităţi în 2019”.
În luna februarie, atunci când Casa Albă a prezentat proiectul, directorul de buget al paradei a estimat că evenimentul va costa între 10 milioane şi 30 de milioane de dolari.
Presa americană a menţionat că Donald Trump a anulat exerciţiile militare cu Coreea de Sud, programate să aibă loc după întrevederea sa cu liderul de la Phenian, Kim Jong-Un, motivând inclusiv că „economisi o avere” anulând aceste exerciţii.
Jim Mattis a negat că ar avea informaţii că parada ar putea costa 92 de milioane de dolari şi a pus la îndoială această estimare.
Criticii preşedintelui au afirmat că parada ar reprezenta o cheltuială inutilă şi au comparat planul lui Trump cu paradele din ţări conduse de autocraţi.
Citeşte şi: Bilanţul inundaţiilor din India a ajuns la cel puţin 107 de morţi: „Suntem martori la ceva ce nu s-a mai întâmplat niciodată”
Citeşte şi: Pentagon: Forţele armate ale Chinei „se antrenează probabil pentru atacuri aeriene” împotriva Statelor Unite
Citeşte şi: SUA ameninţă că vor impune mai multe sancţiuni Turciei dacă pastorul american nu va fi eliberat
Citeşte şi: Rusia avertizează că noile sancţiuni impuse de SUA vor submina procesul de pace în Peninsula Coreea
Citeşte şi: O bombă artizanală a explodat la o filială a partidului Liga Nordului, aflat la guvernare în Italia
Citeşte şi: Macron şi Recep Erdogan au convenit asupra intensificării relaţiilor economice bilaterale


