Poliția din Dubai îndeamnă publicul să nu posteze fotografii cu locații de securitate și infrastructură critică

Publicat: 04 03. 2026, 10:11
Actualizat: 04 03. 2026, 10:11

Potrivit mesajului Poliției din Dubai, citat de Gulf News, ceea ce poate părea a fi „doar o fotografie”, poate conține informații sensibile.

Autoritățile au precizat că protejarea locațiilor infrastructurii critice este o responsabilitate națională, care contribuie la siguranța și securitatea comunității.

Spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite rămâne închis. Compania Quatar Airways a anunțat, miercuri, că zborurile companiei rămân suspendate temporar. Compania aeriană a invocat motive de siguranță și evoluțiile regionale actuale ca motiv pentru menținerea suspendării până la noi dispoziții.

Hotelurile, mall-urile și băncile funcționează normal

În ciuda tensiunilor geopolitice continue din regiune, dezvoltatorul imobiliar Emaar properties a anunțat că hotelurile, mall-urile, dar și comunitățile din Emiratele Arabe Unite funcționează normal.

„Orașul continuă să dea dovadă de reziliență, susținut de o conducere eficientă, o reglementare solidă și un mediu de afaceri dinamic. Ne concentrăm în continuare pe execuția disciplinată, excelența operațională și furnizarea de valoare durabilă pentru acționarii și clienții noștri”, a declarat fondatorul companiei, Mohamed Alabbar.

Băncile din Emiratele Arabe Unite funcționează normal. Banca Comercială din Dubai i-a asigurat pe clienți că că toate sucursalele, platformele digitale și sistemele bancare rămân pe deplin operaționale, fără întreruperi.

„Toate serviciile bancare, sistemele, platformele digitale și canalele de interacțiune cu clienții rămân pe deplin operaționale, fără întreruperi ale serviciilor bancare la sucursale, digitale sau la distanță. Aceste operațiuni neîntrerupte sunt susținute de cadre solide de continuitate a activității, rezerve de lichiditate puternice și practici prudente de gestionare a riscurilor”, a declarat Banca Comercială din Dubai.

Serviciile de comunicații din Emiratele Arabe Unite rămân operaționale, fără întreruperi la rețelele mobile sau fixe. Compania de Telecomunicații Integrate PJSC a anunțat că infrastructura sa de rețea, sistemele centrale și canalele de comunicare cu clienții funcționează normal.