Pompei, cartografiat digital după opt luni de analiză cu drone și radar. Datele vor ghida viitoarele restaurări

Publicat: 06 04. 2026, 11:07

Noile date ar urma să ajute autoritățile să decidă mai eficient ce zone trebuie restaurate cu prioritate. Echipe formate din arhitecți, ingineri, restauratori și arheologi au analizat aproximativ 1.200 de structuri din orașul antic. Acestea includ locuințe, ateliere și alte construcții care conțin peste 13.000 de încăperi. Pentru fiecare element important – pereți, pardoseli, fresce sau mozaicuri – experții au întocmit o fișă tehnică privind starea de conservare. În total, au fost realizate aproximativ 70.000 de astfel de fișe, mai arată Il Post.

Restaurările vor fi stabilite pe baza datelor

Până acum, multe intervenții de restaurare erau decise în principal pe baza experienței specialiștilor. Noul sistem permite stabilirea priorităților folosind date precise despre deteriorarea fiecărui element arhitectural. În fiecare fișă sunt notate defectele identificate, dimensiunea acestora și impactul asupra stării de conservare. Pe baza acestor informații sunt calculați indicatori precum nivelul general de degradare sau riscul de deteriorare.

Ruinele orașului Pompei. Sursa foto: captură video

Toate datele au fost introduse într-un sistem informatic dezvoltat în colaborare cu Universitatea din Salerno și compania Visivalab. Platforma include și o aplicație web care permite specialiștilor să raporteze în timp real eventuale probleme observate în sit. Aceștia pot adăuga fotografii și actualiza starea clădirilor sau a elementelor arhitecturale.

Plan de intervenții pentru următorii ani

Pe baza informațiilor colectate, autoritățile au elaborat un plan de lucrări pentru următorii trei ani. Programul include atât intervenții de întreținere curentă, cât și restaurări mai complexe. Scopul sistemului este de a face intervențiile mai eficiente și mai sustenabile din punct de vedere economic. Proiectul de monitorizare va continua și în anii următori. Evaluările detaliate realizate de specialiști ar urma să fie repetate anual. În paralel, dronele și sistemele radar vor analiza situl lunar pentru a detecta schimbări precum infiltrații de apă, apariția vegetației, fisuri în structuri sau eventuale tasări ale terenului. Compararea imaginilor colectate în timp va permite identificarea rapidă a zonelor în care apar deteriorări noi.