Rasmussen a subliniat într-un comunicat să Danemmarca „vede cu o mare îngrijorare evoluţia situaţiei din Turcia, unde principiile democratice sunt supuse unei mari presiuni”.
O vizită a premierului turc ar putea fi percepută ca o manifestare a „unei viziuni mai amabile” a Danemarcăi privind evoluţia politică din Turcia, „ceea ce este departe de a fi adevărat”, a asigurat el.
Guvernul olandez a decis să interzică, sâmbătă, aterizarea la Rotterdam a avionului în care se aflaa ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, care a anunţat că ajunge în Olanda pentru un miting privind consolidarea puterii preşedintelui Turciei.
 Ministrul turc al Familiei, Fatma Betul Sayan Kaya, a fost împiedicat ulterior să între în Consulat şi apoi escortat la graniţa cu Germania.
 Aceasta a venit sâmbătă noapte cu maşina la Rotterdam pentru a participa la un miting care avea drept scop promovarea referendumului din luna aprilie prin care se doreşte consolidarea puterilor executive ale preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan.
 							 							Citeşte şi: 							Germania vrea SCĂDEREA alocaţiilor copiilor imigranţilor, inclusiv din România, dar cere acordul Comisiei Europene  							
 							 							Citeşte şi: 							CUM încearcă Malaysia şi Coreea de Nord să ajungă la un CONSENS pentru repatrierea unor cetăţeni malaysieni 							
 							 							Citeşte şi: 							Avertismentul UNICEF: Numărul copiilor ucişi în războiul din Siria a atins un nivel record în anul 2016. Copii, folosiţi ca atacatori sinucigaşi sau în execuţii