Preşedintele Iranului face apel la ţările musulmane să "pedepsească" Arabia Saudită

Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, face apel la ţările musulmane să se unească pentru a "pedepsi" Arabia Saudită pentru "crimele" sale, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

2183 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iranului face apel la ţările musulmane să "pedepsească" Arabia Saudită

Preşedintele Iranului face apel la ţările musulmane să "pedepsească" Arabia Saudită

"Ţările din regiune şi lumea islamică trebuie să îşi coordoneze acţiunile pentru a rezolva problemele şi pentru a pedepsi guvernul saudit", a declarat Rohani.

"Dacă problema cu Guvernul saudit s-ar limita la hajj (n.r. pelerinajul anual de la Mecca), am fi putut poate găsi o soluţie. Însă, din păcate, acest Guvern, prin crimele pe care le comite în regiune şi prin susţinerea pe care o arată terorismului, varsă sângele musulmanilor în Irak, Siria sau Yemen", a adăugat el.

Monarhiile arabe sunnite din Consiliul de Cooperare al Golfului (CCG), în frunte cu Arabia Saudită, au acuzat Iranul că încearcă să "politizeze" pelerinajul anual de la Mecca, în urma unui schimb de replici dure lansate de Iran împotriva Riadului.

O dispută are loc de mai multe zile între rivalii iranian şi saudit, la câteva zile înainte de pelerinajul de la Mecca de care iranienii au fost privaţi pentru prima oară anul acesta în ultimele decenii.

Luni, ayatollahul Khamenei a pus sub semnul întrebării gestionarea Locurilor Sfinte ale islamului de către Arabia Saudită. Drept răspuns, marele muftiu saudit, şeicul Abdel Aziz al-Cheikh, a afirmat că iranieii "nu sunt musulmani". Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a răspuns atunci că "nu există de fapt nicio asemănare între islamul iranienilor şi cel al extremismului fanatic propovăduit de saudiţi".

Tensiunile dintre Teheran şi Riad s-au amplificat după ce Arabia Saudită a executat un cleric şiit, Nimr al-Nimr, acuzat de terorism. În replică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că riscă "răzbunarea divină". Protestele violente izbucnite la ambasada saudită din Teheran au generat retragerea personalului diplomatic saudit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici