Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi-a anunţat retragerea. Ce va face la întoarcerea în Germania

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a declarat că va renunţa la această funcţie şi se va întoarce în Germania natală pentru a se implica în politica federală, potrivit presei locale, citate de Europe Online Magazine.

1798 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, şi-a anunţat retragerea. Ce va face la întoarcerea în Germania

Preşedintele PE, Martin Schulz, şi-a anunţat retragerea. Ce va face la întoarcerea în Germania (Imagine: Stefan Micsik / Mediafax Foto)

Schulz, care este membru al Partidului Social Democrat din Germania (SPD), a făcut aceste declaraţii la postul de televiziune ARD şi a spus că va oferi detalii în acest sens joi la Bruxelles.

Publicaţia germană Sueddeutsche Zeitung a anunţat că Schulz va fi principalul candidat al partidului pentru landul Renania de Nord — Westfalia la alegerile federale germane programate pentru sfârşitul anului 2017.

Schulz este privit ca posibil candidat SPD pentru funcţia de cancelar, ca alternativă la candidatura ministrului german al Economiei, Sigmar Gabriel, care este în prezent şi vicecancelar în Guvernul coaliţiei.

El ar putea candida, de asemenea, pentru funcţia de ministru de Externe, postul urmând să fie vacant în luna februarie dacă ministrul în exerciţiu Frank-Walter Steinmeier îşi asumă rolul ceremonial de preşedinte al ţării, aşa cum este de aşteptat.

SPD îşi va anunţa candidatul pentru funcţia de cancelar în luna ianuarie.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici