Progrese în discuțiile pentru pace între Rusia și Ucraina, anunță emisarul lui Vladimir Putin

Publicat: 05 02. 2026, 10:41
15.08.2025 Russian Direct Investment Fund CEO - Special Presidential Representative for Investment and Economic Cooperation with Foreign Countries Kirill Dmitriev arrives to attend a joint news conference of Russian President Vladimir Putin and U.S. President Donald Trump following their meeting at Joint Base Elmendorf-Richardson in Anchorage, Alaska, the United States. Sergey Bulkin / Sputnik

Emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a anunțat joi că discuțiile pentru un acord de pace cu Ucraina au înregistrat tot mai multe progrese, relatează Reuters.

„Instigatorii din Europa, din Marea Britanie, încearcă constant să interfereze cu acest proces, încearcă constant să se amestece în el. Și cu cât există mai multe astfel de încercări, cu atât vedem că se fac progrese”, a declarat Dmitriev.

„Există o mișcare pozitivă înainte”, a adăugat acesta, potrivit serviciului său de presă.

Kirill Dmitriev a precizat că au loc multe eforturi pentru refacerea relațiilor cu Statele Unite, inclusiv printr-un grup de lucru SUA-Rusia pe probleme economice.

Ziua doi de negocieri trilaterale între Ucraina, SUA și Rusia

Delegațiile Ucrainei, Statelor Unite și Rusiei au început joi a doua zi de discuții la Abu Dhabi, a declarat secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov.

Prima zi a negocierilor trilaterale s-a încheiat miercuri. Kievul și Moscova au ajuns la un acord privind un schimb de prizonieri de război, pe care Volodimir Zelenski l-a numit un rezultat „semnificativ”.

„Lucrăm în aceleași formate ca ieri: consultări trilaterale, lucru în grup și sincronizare suplimentară a pozițiilor”, a scris Rustem Umerov pe rețelele de socializare.

După o scurtă pauză a atacurilor asupra Kievului la cererea președintelui american Donald Trump, Moscova a reluat loviturile asupra orașelor din Ucraina.

Atacurile au vizat alimentarea cu energie electrică a țării, iar locuitorii continuă să se confrunte cu temperaturi extrem de scăzute.