Putin anunţă că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus

Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarusul vecin, a declarat sâmbătă preşedintele Vladimir Putin, marcând astfel prima dată de la mijlocul anilor '90 încoace când Moscova va amplasa astfel de arme în afara ţării.

2310 afișări
Imaginea articolului Putin anunţă că Rusia va amplasa arme nucleare tactice în Belarus

Putin a făcut acest anunţ într-un moment de tensiuni tot mai mari cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina.

Armele nucleare "tactice" se referă la cele folosite pentru câştiguri specifice pe câmpul de luptă, mai degrabă decât la cele cu capacitatea de a nimici oraşe. Nu este clar câte astfel de arme are Rusia.

Experţii au declarat pentru Reuters că această evoluţie este semnificativă, deoarece Rusia s-a mândrit până acum că, spre deosebire de Statele Unite, nu a amplasat arme nucleare în afara graniţelor sale.

Belarus are graniţe cu trei membri NATO - Polonia, Lituania şi Letonia.

Putin a declarat la televiziunea de stat că preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a ridicat de mult timp problema staţionării de arme nucleare tactice în ţara sa.

"Nu este nimic neobişnuit nici aici: în primul rând, Statele Unite fac acest lucru de zeci de ani. De mult timp şi-au desfăşurat armele nucleare tactice pe teritoriul ţărilor lor aliate", a spus el.

"Am convenit că vom face acelaşi lucru fără să ne încălcăm obligaţiile, subliniez, fără să ne încălcăm obligaţiile internaţionale privind neproliferarea armelor nucleare".

Putin nu a precizat când vor fi transferate armele în Belarus.

Până la 1 iulie, Rusia va finaliza construcţia unei instalaţii de depozitare a armelor nucleare tactice în Belarus.

"Nu vom preda armele. Nici SUA nu le predau aliaţilor săi. Practic, facem acelaşi lucru pe care ei îl fac de un deceniu", a declarat Putin.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici