Războiul din Ucraina, ziua 1322. Dronele ucrainene ar fi vizat infrastructura petrolieră din Siberia, la peste 2.000 km distanță de linia frontului

Publicat: 07 10. 2025, 09:30
Actualizat: 07 10. 2025, 09:47

Apărarea aeriană rusă a distrus 184 de drone ucrainene, potrivit Ministerului Apărării

Unitățile de apărare aeriană ruse au distrus 184 de drone ucrainene în cursul nopții, a raportat marți agenția de știri RIA, citând date furnizate de Ministerul Apărării.

Viktor Orbán îl acuză pe Zelenski de „șantaj moral” în legătură cu aderarea Ucrainei la UE

Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski folosește o „tactică de șantaj moral” și că „Ungaria nu are nicio obligație morală de a sprijini aderarea Ucrainei la UE”.

„Se pare că președintele Zelenski vrea să decidă ce este mai bine pentru maghiari. El folosește din nou tactica sa obișnuită de șantaj moral pentru a determina țările să-i susțină eforturile de război”, a spus acesta într-o postare pe X.

„Vreau să aflu ce fac cu ele”: Trump spune că decizia privind trimiterea de rachete Tomahawk în Ucraina „a fost într-un fel luată”

Președintele american Donald Trump a declarat luni că decizia privind furnizarea de rachete Tomahwk Kievului „a fost într-un fel luată”.

Președintele SUA, Donald Trump, a spus luni că decizia privind trimiterea de rachete Tomahawk Ucrainei a fost „într-un fel luată”, scrie Axios. Cu toate acestea, Trump vrea să știe, înainte de a accepta să furnizeze rachetele Tomahawk, ce intenționează să facă Ucraina, concret, cu ele.

AIEA înregistrează explozii în apropierea centralei nucleare de la Zaporojie

Echipa Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) de la centrala nucleară de la Zaporojie (ZNPP) a auzit mai multe serii de bombardamente în apropierea instalației pe 6 octombrie, anunță serviciul de presă al AIEA pe X.

Agenția a declarat că două proiectile au lovit la 1,25 km de perimetrul centralei.

„Bombardamentele sporesc riscurile de siguranță nucleară la ZNPP, care nu are energie electrică din exterior de aproape două săptămâni”, a declarat directorul general al AIEA, Rafael Grossi.

Ministrul german al Economiei: Berlinul trebuie să devină lider în industria dronelor și să sprijine Ucraina

Germania trebuie să devină lider în industria dronelor pentru a-și consolida propriile capacități de apărare și pentru a sprijini Ucraina, a declarat ministrul Economiei și Energiei, Katherina Reiche, într-un interviu acordat publicației germane RND și publicat pe 6 octombrie.

„Cei care doresc suveranitate aeriană trebuie să o construiască. Germania trebuie să devină un loc de referință pentru dezvoltarea și producția de drone — pentru a sprijini Ucraina, pentru a-și consolida propriile capacități de apărare și pentru a-și proteja infrastructura critică. Evenimentele din ultimele zile au arătat acest lucru în mod clar — în Ucraina și aici, în Germania”, a declarat Reiche, potrivit The Kyiv Independent.

Dronele ucrainene ar fi vizat infrastructura petrolieră din Siberia, la peste 2.000 km distanță de linia frontului

Dronele ucrainene ar fi atacat orașul Tyumen din regiunea rusă Siberia în seara zilei de 6 octombrie, au raportat oficialii locali, scrie The Kyiv Independent.

Oficialii din regiunea Tiumen din Rusia au afirmat pe Telegram că trei drone ucrainene au fost doborâte deasupra unei „instalații industriale” din oraș, adăugând că nu au avut loc incendii, victime sau explozii în timpul atacului.

Oficialii au afirmat în continuare că instalația nespecificată funcționează „fără întrerupere” după atac.