Republica Moldova accelerează reformele privind aderarea la UE, iar Bruxelles-ul abia mai ține pasul. Chișinăul primește resurse suplimentare
Republica Moldova îndeplinește într-un ritm rapid reformele privind aderarea la UE, iar Comisia Europeană a început să redirecționeze resurse interne pentru a putea ține pasul, au declarat oficiali ai UE pentru Euronews.
Guvernul de la Chișinău a implementat reformele necesare privind aderarea la UE atât de rapid, încât Comisia încearcă acum să recupereze decalajul, realocând resursele existente pentru a monitoriza progresul.
Bruxelles-ul abia ține pasul cu ritmul rapid al Chișinăului
Concret, Departamentul de extindere al Comisiei a fost nevoit să redirecționeze resursele către țările care au înregistrat cele mai bune performanțe în privința procesului de aderare, mai notează sursa citată.
„Bilanțul impresionant al Moldovei în ceea ce privește reformele pentru aderarea la UE dă roade. Am avut o discuție telefonică fructuoasă cu noul prim-ministru Vasile Tofan, în cadrul căreia am discutat următorii pași pe calea aderării Moldovei la UE”, este mesajul publicat în această săptămână, pe X, de către comisarul pentru extindere, Marta Kos.
Chișinăul a depus eforturi semnificative pentru realizarea reformelor solicitate de UE de când Maia Sandu a devenit președintă în 2020, instalând un guvern pro-UE cu o majoritate parlamentară confortabilă.
„Reformele pe care le întreprindem în ultimii cinci ani sunt cu adevărat fără precedent”, a declarat presei, zilele trecute, Cristina Gherasimov, viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru Integrare Europeană.
Procesul de aderare la UE al Moldovei, cuplat cu cel al Ucrainei
În paralel, Ucraina își continuă agenda de reforme, însă efortul de război al țării și presiunea bugetară continuă să afecteze procesul de aderare.
Deși Moldova îndeplinește reformele necesare cu o mai mare viteză, progresul tehnic contrastează cu realitatea politică din cadrul Consiliului UE, unde procesele de aderare ale Ucrainei și Moldovei rămân legate între ele.
Ucraina și Moldova au depus cerere de aderare la UE în 2022, la doar câteva zile după izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În decembrie 2023, liderii UE au deschis simultan negocierile de aderare cu ambele țări.
Totuși, procesul de aderare a Ucrainei la UE a fost blocat, până în acest an, de Ungaria condusă de Viktor Orban. Odată cu venirea lui Peter Magyar la conducerea guvernului ungar, au fost unele progrese, însă acestea au încetinit în vară.
Deși tensiunile reprezintă o chestiune pur bilaterală între Ucraina și Ungaria, această legătură înseamnă că Republica Moldova este, indirect, afectată. În plus, au fost mai multe voci care au subliniat că dacă Moldova ar avansa singură în timp ce Kievul este împotmolit în dispute bilaterale, s-ar transmite un semnal politic greșit.