Reuters: Rusia și Ucraina dau dovadă, în cadrul discuțiilor private, de „flexibilitate” în privința teritoriului, afirmă un oficial american
Rusia și Ucraina au dat dovadă, în cadrul unor discuții private, de o oarecare „flexibilitate” cu privire la viitorul regiunii Donețk, în ciuda pozițiilor publice neschimbate, a declarat luni un oficial american, scrie Anadolu.
„Evident, pozițiile publice rămân aceleași: Rusia afirmă că dorește întreaga regiune Donețk, iar Ucraina propune stabilirea unei linii de contact, dar ambele părți au dat dovadă de puțină flexibilitate în cadrul discuțiilor private”, a spus oficialul reporterilor, sub condiția anonimatului.
Oficialul american a afirmat că garanțiile de securitate pentru Ucraina vor constitui un subiect major al discuțiilor de la Abu Dhabi, inclusiv posibilitatea unei apărări de tipul articolului 5 din Tratatul NATO pentru Kiev, relatează Reuters.
Până acum, situația teritoriului a fost un element de blocaj în cadrul negocierilor pentru un acord de pace. Pe de o parte, Ucraina dorește ca Rusia să se retragă la granița inițială dintre cele două țări, în timp ce Vladimir Putin dorește să obțină întreaga regiune a Donbasului.
Discuțiile de la Abu Dhabi încep marți
Marți și miercuri, la Abu Dhabi, au loc noi discuții între Rusia și Ucraina privind un acord de pace. Negocierile vor fi mediate de SUA.
Din partea Ucrainei, Rustem Umerov, șeful serviciului de informații externe de la Kiev, va merge în Emiratele Arabe Unite. Delegația Rusiei va fi condusă de Vladimir Medinsky, consilier prezidențial.
Din partea SUA, la Abu Dhabi vor merge trimișii speciali ai președintelui american, respectiv Steve Witkoff și Jared Kushner.