Roboții prepară cocktailuri și aleargă la maraton, dar nu pot realiza sarcini simultan. Pericolul pentru oamenii din jurul lor

Publicat: 21 06. 2026, 11:45
Humanoid robot "Tiangong 1.0 Ultra" (L) of Tianxiao Team in the autonomous category runs during the Beijing E-Town half-marathon and humanoid robots half-marathon in the Beijing Economic-Technological Development Area in southeast Beijing, China, April 19, 2026. Photo by Zhang Chenlin/Xinhua/ABACAPRESS.COM

Diferența a fost ușor de observat la Summitul de Robotică de la Boston, de la sfârșitul lunii mai. Broșurile lucioase promiteau un lucru. Cei care au construit mașinăriile, au avut cu totul altă poveste, potrivit AFP, citată de France24. 

Elon Musk adoră să etaleze prototipul „Optimus”, într-o filmare recentă care-l surprindea pe robot făcând jogging. Figure 03, un robot de a treia generație dezvoltat de Figure AI, poate face ordine și curăța singur un living.

Companiile chineze AgiBot și Matrix Robotics afirmă că roboții lor pot întâmpina vizitatorii, servi cafea și le pot oferi un tur al locației, cam ca C-3PO, îndrăgitul  robot umanoid din „Războiul Stelelor”.

Roboții îndeplinesc sarcini specifice

Cu toate acestea, roboții îndeplinesc sarcini foarte specifice.

„Majoritatea umanoizilor pe care îi vedeți sunt controlați de la distanță sau au trasee și sarcini foarte specifice pe care le îndeplinesc”, a declarat Chris Matthieu, vicrepreședintele, start-upului RealSense, care produce camere video pentru roboți.

Practic, mulți dintre ei sunt controlați de o persoană cu ajutorul unei telecomenzi sau limitați la îndeplinirea unei singure sarcini specifice.

Un bun exemplu ar fi Neo, robotul pe care 1X l-a lansat cu mare fast în octombrie anul trecut. Acesta a fost prezentat ca „primul robot umanoid din lume destinat consumatorilor, conceput pentru a transforma viața de acasă” – dar, de fapt, era controlat de o persoană aflată în lateral.

Progresul este unul real, iar Inteligența Artificială (AI) îl impulsionează. „Cred că AI a accelerat extrem de mult această creștere”, a declarat William Okazaki, de la producătorul de senzori Renesas.

Mâinile, „Sfântul Graal” al roboticii

O mare provocare o reprezintă mâinile. Considerate mult timp „Sfântul Graal” al roboticii, acestea se apropie tot mai mult de perfecțiune: roboții pot acum să prindă obiecte cu o atingere delicată, iar unii senzori pot chiar să detecteze când ating pielea umană.

O parte însemnată de progrese se datorează unui nou tip de tehnologie AI, cunoscut sub numele de model VLA, prescurtare de la „vision-language-action” (n.r. trad. – viziune-limbaj-acțiune). Acest tip de tehnologie combină instrucțiunile scrise cu ceea ce vede o cameră în timp real, astfel încât robotul să poată corela ceea ce vede cu ceea ce ar trebui să facă.

Există, de asemenea, „modelul lumii” – o un tip de tehnologie AI care „învață” din cantități uriașe de imagini și videoclipuri până când poate prezice ce se va întâmpla în continuare în lumea reală, cum ar fi modul în care un obiect se va deplasa atunci când este strâns.

Va dura ani până când un robot va fi capabil să facă mai multe sarcini

Cu toate acestea, până la apariția unui robot capabil să android care să facă câte puțin din toate sarcinile, este nevoie de mai mulți ani de dezvoltare a tehnologiei.

„În cazul roboților de uz general, va dura mai mult”, a declarat Daniel Fan de la Innodisk, companie care produce componente pentru roboți.

Există deja numeroși roboți umanoizi în lume – Atlas de la Boston Dynamics la Hyundai, AEON de la Hexagon Robotics la o fabrică BMW – dar aceștia se află încă în faza de testare, nu sunt produse finale.

„Până când nu vezi efectiv robotul încercând să facă ceea ce crezi că poate face, nu știi cu adevărat”, a spus Charlie Kemp de la Hello Robot, companie care comercializează roboți pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Funcționarea complet autonomă, imposibilă deocamdată

Funcționarea complet autonomă, la scară largă, nu este încă posibilă, „pentru că nu există suficiente date”, a spus Xinrui Bi, din cadrul companiei AgiBot.

Pentru a colecta aceste date, companiile instalează camere video pentru a înregistra mișcările umane, de la oameni care gătesc acasă până la muncitori dintr-un atelier textil din India.

Roboții trebuie să fie siguri pentru oamenii din jurul său

Miza este mai mare decât în cazul unui chatbot precum ChatGPT. Un robot acționează în lumea fizică, așa că greșelile sale pot răni pe cineva.

„Dacă vrei să te îndrepți către un domeniu mai social, trebuie să fie cu adevărat sigur pentru utilizatorii din jurul robotului”, a spus Valentino Fagard de la compania japoneză XELA Robotics, care lucrează la dotarea roboților cu simțul tactil.

Inginerii pot stabili limite – programându-i să nu strângă prea tare sau să nu se apropie prea mult de o persoană.

Însă, există o problemă. La fel ca și chatbot-urile, sistemele bazate pe tehnologia AI nu se comportă întotdeauna la fel de două ori. Astfel, acțiunile roboților sunt dificil de prevăzut.