Prima pagină » Știri externe » România va prezida Comitetul Executiv al ONU pentru conducerea a trei agenții importante. Anunțul dat de Oana Țoiu

România va prezida Comitetul Executiv al ONU pentru conducerea a trei agenții importante. Anunțul dat de Oana Țoiu

Ministra de Externe, Oana Țoiu, a anunțat că România a câștigat pentru anul 2026 mandatul de președinte al Consiliului Executiv pentru conducerea agențiilor de dezvoltare a ONU precum: UNDP, UNOPS și UNFPA.
România va prezida Comitetul Executiv al ONU pentru conducerea a trei agenții importante. Anunțul dat de Oana Țoiu
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto

Potrivit anunțului dat, marți, de Oana Țoiu, votul s-a desfășurat luni. România a fost aleasă prin consens de de Comitetul Executiv al ONU, iar mandatul de președinție al Comitetului Executiv pentru cele trei agenții este de un an.

„Activitatea României la ONU  ne-a consolidat poziționarea de parteneri de încredere, credibili, astfel încât în reuninea Consiliul Executiv de ieri, de la New York,  România a fost aleasă prin consens pentru mandatul ce va  dura pe parcusul anului 2026.

Funcția va fi exercitată de Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Cornel Feruță, un diplomat cu senioritate în formatele multilaterale, cu experiența și creativitatea necesare acestui rol, în această perioadă de schimbare

Munca directă, pe dosare sensibile, alături de ambasadorul Feruță  și de întreaga noastră echipa ONU, mă face să afirm cu claritate că avem o echipă la New York care ne face cinste”, se arată în anunțul publicat, marți, de Oana Țoiu pe Facebook. 

Aceasta precizează că rolul noului președinte al Comitetului Executiv, ambasadorul Cornel Feruță, va fi acela de a conduce negocierile de comasare a unor entități din sistemul ONU. Este vorba despre Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Biroul ONU pentru Proiecte Speciale.

PNUD are un buget de 23,8 miliarde de dolari prevăzuți pentru perioada 2026-2029 și are rolul de a contribui la combaterea sărăciei, reducerea inegalităților și construirea unei societăți democratice. Programul derulează proiecte în 170 de țări și teritorii.

UNFPA, cu un buget de 4,8 miliarde de dolari, va gestiona, în următorii trei ani, problemele cu privire la îmbătrânirea populației, formule de sprijin pentru guverne, dar și eradicarea violenței de gen și a practicilor dăunătoare pentru siguranța femeilor. Programul va fi derulat în 150 de țări și teritorii.

UNOPS, cu un buget de 3 miliarde de dolari oferă servicii de management de proiect, dezvoltare a infrastructurii și achiziții în vederea extinderii infrastructurii pentru implementarea proiectelor ce vizează dezvoltarea păcii, acordarea ajutorului umanitar și promovarea eforturilor de dezvoltare, contribuind la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD). Programul se implementează în 188 de țări și reprezintă o resursă centrală pentru ONU, dar și partenerii săi.

Vom continua să lucrăm zi de zi pentru România și să contribuim, cu experiența acumulată în partea noastră de lume, la un proces de gândire global în care reperele pe care le aveam toți în politica externă se redefinesc și se schimbă, inclusiv multilateralismul”, a scris Țoiu.

Potrivit ministrei, Consiliul Executiv al UNDP/ UNOPS/UNFPA este format din 36 state membre, reprezentative pentru toate regiunile geografice ale lumii, alese pentru un mandat de trei ani. România este membru din 2024.

Recomandarea video