Școala sub presiunea AI-ului: cum se rescrie granița între studiu și copiat
Instrumentele de inteligență artificială, precum ChatGPT, transformă profund modul în care elevii și studenții abordează învățarea, iar profesorii sunt obligați să regândească metodele de evaluare, potrivit unei analize publicate vineri de Associated Press (AP).
Analiza pornește de la o situație tot mai comună: temele pentru acasă, precum redactarea unui eseu despre condiția socială în opere literare studiate la clasă, sunt acum adesea rezolvate cu ajutorul AI-ului. ChatGPT oferă în câteva secunde idei, exemple, citate din text și chiar sugestii de structurare a eseului.
Temele se mută în clasă, de teamă că AI-ul le face acasă
Profesorii intervievați de AP semnalează că trișatul atinge niveluri fără precedent, iar utilizarea AI-ului acasă este practic imposibil de controlat. „Nivelul de copiat a atins cote nemaivăzute. Este cel mai grav fenomen pe care l-am întâlnit în întreaga mea carieră”, consideră profesori cu peste 20 de ani de experiență, citați în analiză.
În Statele Unite, cei mai mulți dintre dascăli au reacționat adaptându-și metodele. Scrierea eseurilor se face tot mai mult în clasă, sub supraveghere, iar unii profesori aleg să integreze AI-ul ca instrument pedagogic, în loc să îl interzică.
Elevii intervievați spun că inteligența artificială este tentantă, iar limitele între ajutor și fraudă academică sunt neclare: „E trișat dacă folosesc ChatGPT ca să-mi fac un plan de eseu? Sau dacă mă ajută să-mi editez lucrarea?”
Universitățile încep să traseze limite
Confuzia crește din cauza lipsei unor reguli clare. De cele mai multe ori, fiecare profesor decide singur cum se folosește AI-ul, iar asta duce la diferențe mari între clase: „Iar asta e derutant”, spun elevii.
În schimb, universitățile încep să reacționeze instituțional. Universitatea din California, Berkeley, a transmis profesorilor ghiduri oficiale privind includerea clară a politicilor AI în planul de curs, oferind trei variante prin care profesorii pot stabili regulile: interzicerea totală a folosirii inteligenței artificiale, utilizarea parțial permisă sau chiar încurajarea AI-ului ca parte din curs.
Controlul revine profesorilor, nu AI-ului
În unele cazuri, abaterile academice legate de utilizarea AI-ului apar din neînțelegerea instrumentelor folosite. Un exemplu oferit de sursa citată este al unui student care a folosit DeepL pentru a traduce o lucrare, fără să știe că AI-ul modifică și stilul textului. Un detector AI a indicat ulterior că lucrarea ar fi fost scrisă, cel puțin parțial, cu ajutorul inteligenței artificiale.
Pentru a face față provocărilor, tot mai mulți profesori renunță la temele de scris pentru acasă și le înlocuiesc cu teste realizate în clasă, pe laptopuri, folosind browsere securizate care blochează accesul la alte site-uri. Alții aleg să evite complet evaluările tradiționale și mută activitățile de învățare în clasă, folosind modelul „flipped classroom”, în care elevii lucrează activ în timpul orelor.
Se consideră că astfel de măsuri pot reduce tentația de a folosi AI-ul în mod abuziv: „Să te aștepți ca un tânăr de 18 ani să dea dovadă de o autodisciplină exemplară e nerealist. De aceea, revine profesorilor sarcina de a impune limite clare”.