Şcoli şi birouri închise în India din cauza unor decese provocate de un virus rar

Mai multe şcoli şi birouri dintr-o regiune a Indiei au fost închise din cauza unor decese provocate de un virus rar.

1299 afișări
Imaginea articolului Şcoli şi birouri închise în India din cauza unor decese provocate de un virus rar

Autorităţile au închis şcoli şi alte instituţii şi au izolat şapte sate din sudul statului Kerala, după ce doi localnici au murit din cauza virusului Nipah.

De asemenea, un adult şi un copil se află în spital, aceştia fiind rude cu persoanele decedate în ultimele două săptămâni.

Până în prezent, peste 130 de persoane au fost testate. Trei echipe de specialişti, inclusiv de la Institutul Naţional de Virologie, vor ajunge miercuri la Kerala pentru mai multe verificări, a spus o sursă locală citată de Reuters.

Virusul Nipah este transmis oamenilor prin contact direct cu fluidele corporale ale liliecilor, ale porcilor sau ale persoanelor infectate. Virusul care dăunează creierului a fost depistat pentru prima dată în 1999 în rândul crescătorilor de porci din Malaezia şi Singapore.

În Kerala, acesta este al patrulea focar începând din 2018. Peste 20 de persoane din statul indian au murit din cauza virusului Nipah.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici