Secretarul general al NATO condamnă ATACURILE "inacceptabile" de la Copenhaga: "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a condamnat ferm, duminică, atacurile teroriste "inacceptabile" comise în weekend la Copenhaga asupra unei societăţi daneze libere şi comunităţii evreieşti şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor, potrivit site-ului Alianţei.

650 afișări
Imaginea articolului Secretarul general al NATO condamnă ATACURILE "inacceptabile" de la Copenhaga: "Alianţa este alături de Danemarca împotriva terorismului"

Jess Stoltenberg (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Condamn cu putere atacurile armate de la Copenhaga", a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

El le-a denunţat drept "atacuri inacceptabile asupra societăţilor noastre deschise, libere şi democratice, dar şi asupra comunităţii evreieşti din Danemarca".

"Gândurile mele se îndreaptă către familiile victimelor şi le doresc însănătoşire grabnică răniţilor", afirmă Stoltenberg.

El asigură, în finalul acestei scurte postări pe site-ul NATO, că Alianţa "este alături de aliatul nostru Danemarca împotriva terorismului".

Poliţia din Copenhaga a anunţat duminică dimineaţa că l-a împuşcat mortal pe bărbatul despre care afirmă că este autorul atacurilor armate din Copenhaga. Forţele de ordine au precizzat că l-au ucis pe suspect în cartierul Norrebro, după ce acesta a deschis focul asupra poliţiştilor.

O persoană a fost ucisă, iar alte trei rănite sâmbătă după-amiaza, într-un atac armat asupra unui centru cultural-cafenea în care avea loc o dezbatere în capitala daneză. Într-un al doilea atac, comis în noaptea de sâmbătă spre duminică, un bărbat evreu a fost ucis, iar doi poliţişti au fost răniţi în apropierea principalei sinagogi din Copenhaga.

Potrivit poliţiei, atacatorul a chemat un taxi să-l ducă acasă. Astfel, poliţiştii au folosit informaţiile de la şofer pentru a găsi adresa, în apropiere de gara din Norrebro.

Şeful serviciului danez de informaţii Jens Madsen a declarat, potrivit BBC, că anchetatorii lucrează la o ipoteză potrivit căreia atacatorul ar fi fost inspirat de atacurile jihadiste comise la Paris luna trecută - în sediul revistei de satiră Charlie Hebdo şi într-un magazin alimentar cu specific evreiesc - soldate cu 17 morţi.

Madsen a declarat pentru presă că bărbatul ucis de poliţişti se afla "pe radarul" Agenţiei de ceva timp.

Poliţia daneză înearcă să stabilească dacă bărbatul a călătorit în Siria sau Irak, a anunţat el.

Pe de altă parte, premierul danez Helle Thorning-Schmidt a vizitat sinagoga în faţa căreia a fost ucis un evreu, unde a declarat că face totul pentru a proteja comunitatea evreiască.

Victima a fost identificată ca fiind Dan Uzan, în vârstă de 37 de ani. El se afla de pază în timp ce în sinagogă avea loc o ceremonie bat mitzvah.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a îndemnat pe evreii din Europa să emigreze în Israel, în urma atacurilor asupra unor evrei comise în ultimele săptămâni. "Acest val de atacuri va continua. Le spun evreilor din Europa: Israelul este casa voastră", a declarat el într-o şedinţă de Guvern.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici