Secretarul Trezoreriei SUA: De la 1 august vor fi majorări de taxe impuse țărilor necooperante

Publicat: 07 07. 2025, 07:59
Actualizat: 07 07. 2025, 08:00
United States Secretary of the Treasury Scott Bessent speaks to the media at the White House in Washington, DC, April 9, 2025 Credit: Chris Kleponis / Pool via CNP

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat duminică dimineața că, dacă țările vizate nu ajung la un acord cu Washingtonul în următoarele zile, taxele – care ar putea ajunge la 50% – vor intra în vigoare la 1 august.

Data de 9 iulie fusese stabilită anterior ca termen limită, până când Donald Trump a declarat vineri, fără a elabora, că țările în cauză nu vor începe să plătească până la 1 august.

„Președintele Trump va trimite scrisori unora dintre partenerii noștri comerciali spunând că, dacă nu avansează, atunci la 1 august, vor reveni la nivelul tarifelor din 2 aprilie”, a explicat Bessent la CNN.

El a explicat că aproximativ 100 de scrisori vor fi trimise „țărilor mici cu care nu facem prea multe schimburi comerciale”, dar că administrația „se concentrează» pe cele 18 relații comerciale majore care reprezintă 95% din deficitul nostru comercial”. Președintele american a anunțat că primele scrisori vor fi trimise luni, la ora 16:00 GMT (19:00, ora României).

Donald Trump a explicat că „12, poate 15 scrisori” vor fi trimise încă de luni, urmate de altele în zilele următoare.