Prima pagină » Știri externe » Sediile mai multor ministere de la Atena, blocate de protestatari

Sediile mai multor ministere de la Atena, blocate de protestatari

Manifestanţi greci au blocat, joi, sediile mai multor ministere, opunându-se înăspririi planului de austeritate, înaintea discuţiilor care vor avea loc la Atena cu reprezentanţii UE şi FMI.
Sediile mai multor ministere de la Atena, blocate de protestatari

„Organizaţiile sindicale ocupă majoritatea ministerelor şi serviciilor”, a comunicat Confederaţia Sindicatelor Funcţionarilor Publici (Adedy), precizând că sunt vizate zeci de imobile.

„Protestele au loc înainte de reuniunea cu reprezentanţii FMI şi UE, în contextul noilor măsuri barbare”, adaugă confederaţia.

Potrivit presei elene, aproape toate ministerele sunt ocupate de manifestanţi, în special cel de Finanţe, cel al Dezvoltării, al Justiţiei, Muncii, Sănătăţii, Internelor şi Agriculturii.

Acţiunea de ocupare a ministerelor a început la ora 5.30 (5.30, ora României) şi urmează să continue până vineri.

Bugetarii greci protestează faţă de noile măsuri fiscale şi faţă de diminuarea personalului.

Sub presiunea UE, BCE şi FMI, Guvernul socialist a anunţat săptămâna trecută măsuri suplimentare pentru 2011 şi 2012, inclusiv trimiterea a şomaj tehnic a 30.000 de bugetari.