Șefii forțelor armate din Marea Britanie și Germania cer reînarmarea continentului: „Agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”
Mareșalul Richard Knighton, șeful Statului Major al Apărării din Marea Britanie, și generalul Carsten Breuer, șeful Apărării din Germania, au avertizat, într-o poziție comună după Conferința de Securitate de la Munchen, că poziția militară a Rusiei „s-a deplasat decisiv spre vest” și au subliniat necesitatea unei „schimbări radicale” în domeniul apărării și securității Europei, relatează The Guardian.
Cei doi oficiali au precizat că apelul nu vine doar în calitate de lideri militari ai celor două țări cu cele mai mari cheltuieli militare din Europa, ci „ca voci ale unei Europe care trebuie să înfrunte acum adevăruri incomode despre propria securitate”.
„Există o dimensiune morală a acestui efort. Reînarmarea (…) este acțiunea responsabilă a națiunilor hotărâte să-și protejeze poporul și să păstreze pacea”, scriu ei în poziția comună publicată în The Guardian și Die Welt.
Knighton și Breuer mai avertizează că „agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”.
„Dacă Rusia percepe Europa ca fiind slabă sau divizată, ar putea fi încurajată să-și extindă agresiunea dincolo de Ucraina. Istoria ne învață că descurajarea eșuează atunci când adversarii simt dezbinare și slăbiciune. Știm că agresiunea și intențiile Rusiei se extind dincolo de Ucraina”, mai avertizează aceștia.
Knighton și Breuer au solicitat o „apărare a întregii societăți”, cu infrastructură rezilientă, dar și cu instituții naționale pregătite să funcționeze în condiții de amenințări în creștere.
La summitul din iunie 2025 de la Haga, liderii NATO s-au angajat ca, până în 2035, să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare și securitate.