Şeful Statului Major General al SUA, la baza aeriană de la Incirlik. Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat

Generalul Joseph Dunford, şeful Statului Major General al SUA, urmează să întreprindă o vizită la baza aeriană de la Incirlik, aceasta fiind prima vizită în Turcia a unui înalt oficial american după tentativa de lovitură de stat din data de 15 iulie, relatează presa turcă.

11016 afișări
Imaginea articolului Şeful Statului Major General al SUA, la baza aeriană de la Incirlik. Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat

Şeful Statului Major General al SUA, la baza aeriană de la Incirlik. Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul Hurriyet, Dunford va purta discuţii la Ankara cu oficialii turci pe tema cooperări militare între cele două state şi va întreprinde o vizită la baza de la Incirlik, utilizată de Statele Unite şi NATO pentru operaţiunile aeriene în Siria şi Irak împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

Relaţiile dintre cele două state s-au deteriorat în urma tentativei de lovitură de stat, şi se aşteaptă ca vizita oficialului american să clarifice poziţia Statelor Unite în privinţa evenimentelor petrecute în Turcia după data de 15 iulie.

Pe de altă parte, vizita lui Dunford la baza de la Incirlik, considerată că ar fi fost principala citadelă a complotiştilor, ar putea ridica semne de întrebare privind o posibilă implicare a Statelor Unite în tentativa de lovitură de stat, notează cotidianul Yeni Safak.

Recent, generalul Dunford a catalogat drept "absurde" informaţiile din presa turcă care indicau faptul că tentativa de lovitură de stat ar fi fost orchestrată de un general american în retragere.

În cursul zilei de duminică, aproximativ 7.000 de militari şi poliţişti au înconjurat şi blocat temporar baza aeriană de la Incirlik, presa turcă sugerând că poliţia ar fi primit informaţii care indicau pregătirea unei noi tentative de lovitură de stat. Totuşi, ministrul turc pentru Afaceri Europen, Omer Celik, a anunţat pe reţelele sociale că operaţiunea a fost doar o măsura generală de securitate, adăugând nu au fost depistate probleme acolo.

O facţiune a armatei turce a încercat să înlăture Administraţia Recep Tayyip Erdogan pe 15 iulie, Ankara atribuind tentativa de lovitură de stat simpatizanţilor clericului musulman Fehtullah Gulen, aflat în Statele Unite.

Pentru a demara procedura de extrădare, Washingtonul a cerut Ankarei să furnizeze o dovadă clară a implicării lui Fethullah Gulen în tentativa de lovitură de stat, însă se estimează că procesul de extrădare ar putea dura ani de zile. Gulen a condamnat lovitura de stat şi a negat orice implicare.

Recent, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a declarat că relaţiile turco-americane vor fi afectate dacă Statele Unite vor refuza să îl extrădeze pe clericul musulman Fethullah Gulen.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici