Starmer vrea să apropie Marea Britanie de piața unică a UE
Aflat într-o vizită în China, Keir Starmer a declarat că vrea „să meargă mai departe” cu alinierea la piața europeană acolo unde acest lucru este „în interesul național” al Marii Britanii, relatează Politico.
În luna mai a anului trecut, Starmer a fost de acord cu o apropiere de UE în două domenii: agricultura și electricitatea.
Acordurile respective, care sunt în curs de finalizare, vor face ca Regatul Unit să urmeze reglementările UE, în schimbul unui acces mai facil pe piață.
„Cred că relația cu UE și fiecare summit ar trebui să fie un proces etapizat. Ar trebui să căutăm să mergem mai departe”, le-a spus premierul britanic reporterilor.
„Și cred că există și alte domenii ale pieței unice în care ar trebui să analizăm dacă nu putem face mai multe progrese. Asta va depinde de discuțiile noastre și de ceea ce considerăm că este în interesul nostru național”, a declarat Starmer.
Oficialii UE spun că sunt deschiși la propuneri concrete din partea Londrei, dar o revenire „pe bucăți”, sector cu sector, nu va fi ușoară.
Bruxelles-ul a acceptat acordurile pentru agricultură și electricitate și pe fondul presiunilor din partea industriei europene, iar companiile din UE ar urma să beneficieze de aceste acorduri la fel de mult ca partea britanică. În alte domenii, însă, situația este diferită, deoarece unele companii europene au profitat de faptul că rivalii britanici au pierdut accesul la piața unică.