Stat Islamic revendică atentatul care a avut loc duminică în Cairo

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatul sinucigaş care a avut loc duminică, lângă o catedrală coptă din capitala egipteană Cairo, în urma căruia au murit cel puţin 25 de persoane, informează Reuters.

627 afișări
Imaginea articolului Stat Islamic revendică atentatul care a avut loc duminică în Cairo

Stat Islamic revendică atentatul care a avut loc duminică în Cairo

Grupul militant a comunicat că un atacator sinucigaş, Abu Abdallah al-Masri a detonat centura explozibilă aflată asupra sa în interiorul bisericii. Numele atacatorului SI comunicat de gruparea teroristă diferă de cel prezentat luni de către autorităţile egiptene.

”Fiecare necredincios şi renegat din Egipt şi de peste tot ar trebui să ştie că războiul continuă”, a comunicat SI.

Ministerul de Interne a transmis luni că a identificat atacatorul drept Shafik Mahmoud Mohamed Mostafa, în vârstă de 22 de ani, acesta era un susţinător al mişcării interzise Fraţii Musulmani şi forţele de securitate caută alte două persoane care ar fi implicate în atac.

În cadrul unui interviu, mama atacatorului sinucigaş a declarat că deşi acesta ar fi fost abuzat sexual în anul 2014, în timp ce se afla în custodia poliţiei, ea nu a remarcat semne cum că acesta ar fi fost radicalizat.

Pe lângă cele cel puţin 25 de persoane decedate, 49 altele au fost rănite.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici