Stoltenberg: NATO nu vrea un nou Război Rece, dar nici nu are o abordare "NAIVĂ" faţă de Rusia

Alianţa Nord-Atlantică nu doreşte un nou Război Rece cu Rusia, dar nici nu va avea o abordare "naivă", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, în discursul rostit în Congresul SUA la 70 de ani de la semnarea Tratatului Nord-Atlantic.

3315 afișări
Imaginea articolului Stoltenberg: NATO nu vrea un nou Război Rece, dar nici nu are o abordare "NAIVĂ" faţă de Rusia

Stoltenberg: NATO nu vrea un nou Război Rece, dar nici nu are o abordare "NAIVĂ" faţă de Rusia

"Nu vrem o nouă cursă a înarmării. Nu vrem un nou Război Rece. Dar nu trebuie să fim naivi", a declarat Jens Stoltenberg, pledând pentru măsuri în scopul descurajării activităţilor militare ruse.

Jens Stoltenberg a evidenţiat importanţa Alianţei Nord-Atlantice în menţinerea păcii în perioada post-belică. "De la fondarea NATO în anul 1949, fiecare legislatură a Congresului, fiecare preşedinte american, bărbaţii şi femeile în uniformă şi poporul Statelor Unite ale Americii au fost susţinători activi ai Alianţei Nord-Atlantice. America a fost stâlpul de susţinere al Alianţei. Prin intermediul NATO, Statele Unite au mai mulţi prieteni şi aliaţi decât orice altă putere. Alianţa Nord-Atlantică a fost bună pentru Europa, dar a fost bună şi pentru Statele Unite, care au devenit mai puternice şi beneficiază de mai multă securitate", a subliniat Jens Stoltenberg, conform postului CBS News şi cotidianului The Washington Examiner.

Secretarul general NATO a reiterat apelul adresat naţiunilor membre ale organizaţiei de a majora bugetele destinate apărării colective. "Statele NATO trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare. Acesta a fost mesajul clar al preşedintelui SUA, Donald Trump, iar acest mesaj are un impact real", a insistat Stoltenberg, notând că multe ţări au suplimentat fondurile.

"Trebuie să ne pregătim pentru o lume fără Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Vom fi moderaţi şi vom avea o abordare coordonată", a precizat Stoltenberg, îndemnând Rusia să revină la respectarea acordului şi denunţând prezenţa rachetelor ruse în Europa.

Statele Unite au decis suspendarea participării la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Rusia a negat că ar încălca acest tratat. Administraţia Vladimir Putin a criticat de nenumărate ori iniţiativa SUA de a instala elemente antirachetă, în cadrul NATO, în România şi Polonia, precum şi montarea unui sistem antibalistic în Coreea de Sud. Washingtonul şi NATO susţin că instalaţiile antirachetă din Europa nu sunt îndreptate contra Rusiei, vizând contracararea ameninţărilor balistice din Iran, în timp ce sistemul din Coreea de Sud vizează ameninţarea nord-coreeană. Relaţiile dintre Rusia şi Occident sunt grav afectate de crizele din Ucraina şi Siria.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici