SUA suspendă emiterea de vize temporare la misiunile diplomatice din Rusia. Moscova: Este logica celor care organizează "revoluţii colorate"

Ambasada Statelor Unite de la Moscova a anunţat că emiterea vizelor temporare la misiunile diplomatice din Rusia va fi suspendată în perioada 23 august-1 septembrie, după ce Moscova a cerut reducerea personalului diplomatic american din Rusia ca reacţie la sancţiunile Washingtonului.

844 afișări
Imaginea articolului SUA suspendă emiterea de vize temporare la misiunile diplomatice din Rusia. Moscova: Este logica celor care organizează "revoluţii colorate"

SUA suspendă emiterea de vize temporare la misiunile diplomatice din Rusia. Moscova: Este logica celor care organizează "revoluţii colorate"

Ambasada a transmis că serviciile de emitere de vize temporare vor fi reluate după 1 septembrie, însă "pe o scară mult redusă". Mai mult, operaţiunile privind emiterea de vize temporare vor fi suspendate pe o perioadă indefinită la consulatele SUA din Rusia, potrivit agenţiei de ştiri Tass.

"Ca rezultat al limitei de personal impuse de Guvernul rus în cazul misiunii SUA, toate operaţiunile de emitere de vize non-imigranţi în Rusia vor fi suspendate începând cu 23 august 2017. Începând cu 1 septembrie, interviurile pentru vize non-imigranţi vor fi efectuate doar la Ambasada SUA din Moscova", se afirmă într-un comunicat al autorităţilor americane.

Restricţiile privind emiterea de vize non-imigranţi vor rămâne în vigoare atât timp cât limitele privind personalul diplomatic sunt menţinute, a subliniat Ambasada.

Maria Zakharova, purtătorea de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, a declarat că Statele Unite au emis, anul trecut, aproximativ 150.000 de vize cetăţenilor ruşi.

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat că decizia Statelor Unite de a-şi reduce activitatea de emitere de vize în Rusia reprezintă o tentativă de a stârni resentimente în rândul populaţiei ruse împotriva autorităţilor centrale de la Moscova, informează Reuters.

"Autorii americani ai acestor decizii au venit cu o altă tentativă de a stârni nemulţumiri în rândul cetăţenilor ruşi în legătură cu acţiunile autorităţilor ruse. Este o logică binecunoscută (…) şi aceasta este logica celor care organizează revoluţii colorate", a declarat Lavrov.

În luna iulie, Administraţia Vladimir Putin a anunţat o serie de măsuri ca reacţie la sancţiuni adoptate de Statele Unite. Personalul misiunilor diplomatice americane din Rusia va fi redus cu 755 de angajaţi, pentru a ajunge la nivelul celui al reprezentanţelor ruse din Statele Unite. În plus, două imobile utilizate de diplomaţii americani în Rusia trebuie predate autorităţilor ruse, după o măsură similară adoptată de Statele Unite în decembrie 2016.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici