Talibanii îşi reiau ameninţările referitoare la alegerile prezidenţiale din Afganistan

Rebelii talibani şi-au reluat marţi ameninţările împotriva alegerilor prezidenţiale şi provinciale de joi din Afganistan, jurând să atace scrutinul şi cerându-le afganilor să îl boicoteze.

19 afișări
Imaginea articolului Talibanii îşi reiau ameninţările referitoare la alegerile prezidenţiale din Afganistan

Talibanii îşi reiau ameninţările referitoare la alegerile prezidenţiale din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Emiratul islamic îşi informează din nou toţi compatrioţii că nici o persoană nu ar trebui să participe la acest proces de înşelătorie orchestrat de americani. Trebuie dimpotrivă să-l boicoteze", declară talibanii.

"Toţi mujahedinii (combatanţi islamici, n.red.) trebuie să conducă operaţiunile lor împotriva inamicului, conform programului care le-a fost încredinţat, pentru a face să eşueze acest complot al duşmanilor islamului împotriva ţării", adaugă rebelii talibani.

Duminică, insurgenţii au distribuit pliante în sate din sudul ţării, ameninţând, pentru prima dată, să atace birourile electorale în ziua scrutinului.

Unul dintre purtătorii lor de cuvânt a precizat că această ameninţare viza toată ţara şi că talibanii urmau să-şi accelereze operaţiunile până joi.

"Dacă cineva este rănit de mujahedini pentru că a participat la alegeri, va fi vinovat el însuşi, pentru că mujahedinii l-au avertizat de numeroase ori", precizează ei.

"Cu excepţia a câteva mari oraşe şi a capitalelor anumitor provincii, (...) va fi imposibilă organizarea alegerilor", afirmă talibanii.



Aproximativ 17 milioane de alegători sunt chemaţi joi la urne, pentru cel de-al doilea scrutin prezidenţial din istoria ţării.

În aceeaşi zi vor avea loc alegeri provinciale care vizează desemnarea a 420 de consilieri ce vor lucra în consiliile din cele 34 de provincii.

Scrutinul, extrem de complicat de organizat la nivel logistic, va fi plasat sub o înaltă supraveghere, toate forţele de securitate afgane şi străine - 300.000 de persoane în total - fiind mobilizate joi.



Ajunşi la putere în 1996, talibanii au fost înlăturaţi de la putere la sfârşitul lui 2001 de o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici