Talibanii pakistanezi revendică atentatul de la Peshawar

Publicat: 20 05. 2011, 09:22
Actualizat: 20 05. 2012, 05:30

„Revendicăm acest atac”, a declarat pentru AFP prin telefon, dintr-un loc necunoscut, Ehsanullah Ehsan, purtătorul de cuvânt al Mişcării talibanilor din Pakistan (TTP), o grupare care a jurat credinţă Al-Qaida şi a condus, din vara lui 2007, o campanie extrem de sângeroasă în toată ţara.

„Am început să ne organizăm acţiunile, inamicul nostru numărul unu este Pakistanul, apoi vine America şi abia apoi ţările NATO”, a continuat purtătorul de cuvânt al insurgenţilor islamişti.

„Suntem prezenţi în toate oraşele din Pakistan şi vom desfăşura mai multe atacuri de acest tip pe viitor”, a conchis el.

El nu a făcut referire la moartea lui Osama ben Laden, ucis la 2 mai de un comando american în nordul Pakistanului, dar Ehsanullah Ehsan a anunţat la o zi după raidul Statelor Unite că TTP îl va răzbuna pe liderul Al-Qaida şi îşi va înteţi campania de atentate împotriva guvernului, a forţelor de securitate pakistaneze şi a intereselor americane.